ISTORIOARE CU TÂLC DUHOVNICESC

Duhul Sfant: Roata
credintei
Intr-o zi, un om
credincios fu intrebat de
un prieten al sau:
- Spune-mi, frate, cand
omul se intoarce din nou
la Dumnezeu, ce daruri
incep sa lucreze mai intai
in viata lui: credinta,
cainta, frica de iad,
nadejdea?
Credinciosul i-a raspuns:
- Spune-mi, prietene,
cand o roata incepe sa se
invarta, care-i spita care
porneste mai intai?
- Pornesc toate deodata,
raspunse prietenul.
- Vezi, zise credinciosul,
asa e si cand, sub bataia
vantului Duhului Sfant,
sufletul nostru porneste
la drum nou. Toate
darurile ceresti si
sufletesti se pornesc
deodata, spre o rodnica
lucrare, intocmai ca
spitele rotii.
Dumnezeu: Copilul
intelept
Un gospodar, fiind
incercat de nevoi, fu silit
sa-si mute familia intr-o
casa mai mica.
Nevasta lui, auzind
vestea aceasta, plangea.
Unul dintre copii o
intreba:
- De ce plangi, mama?
Ea se jelui, zicand:
- De-acu' vom sta intr-o
casa mica, urata, si vom
fi saraci.
Copilul o intreba din nou:
- Mama, in casa aceea
mica si urata n-are sa
mai fie Dumnezeu?
Rusinata de vorbele
copilului, mama isi sterse
lacrimile si nu se mai
jelui.
Recolta buna si
Dumnezeu
Doi sateni stateau de
vorba.
Unul zise:
- Sunt foarte multumit de
recolta mea si-ti
multumesc si dumitale
pentru ajutorul pe care
mi l-ai dat la carat.
Celalalt raspunse:
- Si eu iti multumesc ca
mi-ai dat o mana de
ajutor cand am secerat.
Un copil al unuia din ei,
care se afla de fata, ii
zise tatalui sau:
- Tata, dar lui Dumnezeu
nu-i multumesti ca ti-a
dat recolta buna?
Cei doi sateni, rusinati, se
privira si-si zisera in
sinea lor: "Copilul are
dreptate. Noi am uitat de
Dumnezeu".
Iertarea: Chiar de nu
esti vinovat, cere
iertare!
Un satean era certat cu
altul. Diavolul ii puse in
minte gandul sa ucida pe
cel cu care se dusmanea.
Celalalt, care era un om
credincios, cand se duse
la spovedit, ii spuse
parintelui despre aceasta
vrajmasie.
Preotul ii spuse ca se va
putea impartasi numai
daca se impaca cu
dusmanul sau.
Omul merse atunci la cel
cu care era certat si-i
zise:
- Iata, prietene, am venit
sa-ti cer iertare si sa ma
impac cu tine, ca vin
Sfintele Pasti si as vrea sa
ma impartasesc...
Celalalt ii raspunse:
- Bine-ai facut c-ai venit,
pentru ca, uite, trebuie
sa-ti spun ca de trei ori
te-am pandit la loc dosnic
sa te omor. Multumesc lui
Dumnezeu c-ai venit si
m-ai ferit astfel de mare
pacat.
Cu sufletul plin de
dragoste, cei doi sateni isi
dadura mana si de-atunci
ramasera prieteni buni.

Invatatura Domnului:
Din lume, dar nu ai ei
Un crestin ii spunea unui
prieten ca el nu intelege
vorbele Mantuitorului:
«Voi sa fiti din lume, dar
nu sa fiti ai lumii».
Atunci, prietenul sau,
care era un om mai zidit
in invatatura Domnului, i-
a raspuns:
- In lume, cu oamenii se
petrece intocmai ca si cu
pestii in mare. Cu toate
ca apa marii e sarata,
pestii nu sunt sarati. Asa
si cu oamenii: ei pot trai
in lume fara sa ia
«saratura» ei, adica
pacatele ei.
Maica Domnului: "Fara
stricaciune..."
- Cum a putut naste fara
stricaciune Sfanta
Fecioara Maria pe
Domnul nostru? il
intreaba un om pe un
preot.
Preotul ii raspunse:
- Lumina soarelui trece
prin geam si vine la noi
fara sa strice sticla
geamului. Tot
deasemenea, lumina
vietii a trecut prin Maica
Preacurata fara sa-i strice
trupul.
Mantuirea: Azi, nu
maine...
Un om plin de pacate,
ascultand o predica
despre mantuirea
sufletului, prin primirea
sfintei invataturi a
Domnului nostru Iisus
Hristos, se hotari sa
inceapa si el o viata
lipsita de greseli, dar isi
zise:
"Incep de maine".
Peste noapte insa,
pacatosul muri.
"Maine" este vorba
Diavolului, numai "azi"
este vorba lui Dumnezeu.
Patimile: Cununa
virtutii
Un intelept din vechime,
care toata viata luptase si
biruise toate pornirile
rele, iesi intr-o zi la
plimbare avand in jurul
capului o coroana verde
de stejar.
Niste trecatori il oprira,
spunandu-i:
- Numai vitejilor din
razboaie li se cuvine
aceasta...
Iar el le raspunse:
- Oameni buni, eu am
biruit dusmani mai tari si
mai cumpliti decat cei de
pe campul de lupta. Am
biruit saracia, am infrant
lenea, am gonit trufia,
am zdrobit patimile
trupesti...
Cei ce strigasera la el
ramasera rusinati la
aceste vorbe, dandu-si
seama ca inteleptul acela
avea dreptate.
Pocainta: Drumul
lacrimilor
Un mare bandit, dupa ce
a trait o viata de
nelegiuiri, si-a luat
indemnul sa se pocaiasca.
A mers la un pustnic si i-
a spus gandul lui.
Pustnicul l-a sfatuit:
- Ia un butoi mare si
umple-l cu apa. Si cand o
fi plin, sa stii ca
Dumnezeu te-a iertat.
Omul merse si facu asa.
Dar din ce turna, din aia
butoiul ramanea gol.
Turna zadarnic.
Incepu el atunci sa se
mahneasca, zicandu-si:
"Se vede treaba ca nu
gasesc iertare la
Dumnezeu...".
Asa de mare era
mahnirea lui, ca incepura
sa-i curga lacrimile.
Atunci s-a petrecut o
minune.
Butoiul s-a umplut pe
data, iar omul a simtit in
suflet mangaierea iertarii
lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile
caintei putem capata de
la Dumnezeu iertarea
pacatelor noastre.
Rugaciunea: Potolirea
fricii
Fiind furtuna mare,
capitanul unei corabii ii
dadu porunca celui mai
tanar marinar sa se urce
pe catarg si sa lege o
franghie ce se rupsese.
Marinarul se infricosa si,
inainte de a se urca, se
duse putin in cabina sa.
Cum se intorsese inviorat
la fata, capitanul il ispiti:
- Ai baut o gura de
rachiu!?
- Nu, raspunse supus
marinarul, m-am rugat
lui Dumnezeu.
Sfanta Impartasanie:
Leacul minunat
Intr-o casa de muncitor
sarac dar plin de credinta
in bunatatea lui
Dumnezeu zacea de grea
boala un copilas. Doctorul
nu mai avea nici o
nadejde sa-l scape. Mama
copilului, ostenita de
veghe, astepta voia lui
Dumnezeu.
Vazand ca boala nu se da
batuta, femeia il cheama
pe preot sa-l
impartaseasca pe copil.
Dupa ce-i dadu sfanta
impartasanie, parintele il
intreaba pe copil:
- Cum iti este?
Copilul isi aduna toate
puterile si raspunse:
- Da, mi-e foarte bine.
A doua zi, cand veni
doctorul, fu tare uimit:
copilul era mult mai bine.
Peste o saptamana,
copilasul se juca in
ograda cu fratii lui,
insanatosit pe deplin, cu
toate ca nu mai fusese
nici o nadejde.
Fiindca una-i puterea
omului si alta este cea a
lui Dumnezeu.
Sfanta Scriptura: Ceea
ce nu arde
Luand foc odata casa
unui om credincios din
Scandinavia, au ars toate
lucrurile, afara de Biblie,
care fu gasita neatinsa.
Tot asa s-a intamplat la
focul din biserica de la
Costesti. Sfanta
Evanghelie a scapat
neatinsa de foc.
Cuvantul lui Dumnezeu
nu poate fi atins de foc,
ci el e stapan pe foc.
Sfanta Treime: Unul si
trei, trei si unul
- Cum se poate inchipui
Sfanta Treime in una si
aceeasi fiinta? intreaba
odata un om pe un preot.
Preotul ii raspunse:
- Ia pilda, fiule, soarele.
El unul este, si totusi, trei
chipuri are. El, cu lumina
si caldura lui una sunt, cu
toate ca-s trei. Si-s trei,
cu toate ca-s una.
Adevaratul prieten
Sfantul Grigore cel Mare
atata de smerit era, ca
intotdeauna zicea:
- Prieten imi este cel ce-
mi arata greselile si
dusman cel ce ma lauda.
Si aceste vorbe erau ale
unui sfant...
"Spune-mi de cele rele
ale mele..."
Daca mergea cineva la
Sfantul Macarie si-i
spunea ca e om mare si
sfant, el nici nu voia sa-i
raspunda.
Dar daca venea cineva si-
i spunea: "Tii minte,
parinte, cand erai in lume
si furai silitra ca s-o
vinzi?", cu acela Macarie
statea de vorba bucuros,
raspunzandu-i la tot ce-l
intreba.
Cu ce-l biruim pe Diavol
Sfantul Macarie, cel
traitor in pustie, se intalni
intr-o zi cu Diavolul.
Si i-a spus acesta:
- Multe rabd eu, Macarie,
de la tine si nu pot sa te
birui. Toate cate faci tu,
fac si eu. Postesti tu,
postesc si eu; priveghezi,
nici eu nu dorm deloc.
Dar una este cu care tu
ma biruiesti pe mine...
Si Macarie l-a intrebat:
- Ce este aceea?
Diavolul i-a raspuns:
- Smerenia ta.
Viata: Saculetul cu
pietre
Umbland odata pe tarmul
marii, un om a gasit un
saculet cu pietre negre si
marunte.
Mergand incet pe drum si
neavand ce face, scotea
pietre din saculet si le
arunca in pasari cu ele. A
zvarlit asa toate pietrele
afara de una, pe care a
dus-o acasa.
Acolo i-a aratat-o unui
vecin care, vazand-o, l-a
intrebat cu mirare:
- Unde ai gasit-o? Piatra
aceasta este de mare
pret.
Afland aceasta, omul
acela nepriceput s-a
intors pe tarmul marii sa
caute pietrele aruncate,
dar n-a mai gasit nimic.
Asa facem si noi cu zilele
vietii noastre. Fiecare an,
fiecare luna, fiecare zi
sau ceas al vietii noastre
sunt tot atatea comori pe
care ni le da Dumnezeu
ca sa le folosim pentru
mantuirea noastra si
ajutorarea semenilor, iar
noi adesea le mistuim pe
lucruri desarte. Iar
vremea trece si
intoarcere n-are, asa ca
patimim si noi ca omul
care arunca zadarnic
pietrele gasite pe tarmul
marii.
Viata vesnica: Cand se
ispraveste, abia
incepe...
Doi oameni taiau lemne
in padure.
Doborand un copac, unul
din ei, care parea a fi un
om fara credinta, zise:
- Iata, asa e si cu viata
noastra... Traim, ne
zbatem, si la urma vine
moartea si ne doboara ca
pe busteanul acesta, si
nimic nu se alege de
noi...
Celalalt, care era un
credincios, ii raspunse:
- Nu-i asa, prietene. Abia
dupa ce am doborat acest
bustean vom putea vedea
daca e bun de cladit sau
daca e scorburos si bun
numai de aruncat pe foc.
Asa e si cu noi. Abia dupa
ce murim vede bunul
Dumnezeu ce trebuie sa
faca cu noi: sa ne aseze
de-a dreapta Lui, intru
viata cea vesnica, sau sa
ne arunce in focul cel
nestins...
Tovarasul sau cazu pe
ganduri si peste putina
vreme se intoarse si el la
credinta.