miercuri, 30 aprilie 2014

Explicatia ecumenismul

O vorba din popor zice ”
fa-te frate cu dracul pana treci podul
”, insa este o vorba paganeasca, caci
dracul te va duce la acel pod ca se
va surpa cu tine in apa. O inraurire
diavoleasca asupra omului nu este
niciodata buna, si nici nu va aduce
omului nici un bine. Nu va  aduce
nici un bine nimanui, absolut, ci
doar pierzare. Deci un asa-zis
”pogoramant ” la un pacat,
indiferent cat de mic, va introduce
in lucrarea omului o inraurire
diavoleasca care va sminti si pe cei
care vad pacatul, mai mult sau mai
putin, si va aduce pierzare si celui
care il face. Daca propovaduiesti
credinta ortodoxa cu astfel de ”
pogoraminte ” nu propovaduiesti pe
Hristos cu adevarat ci si pe dracul a
carui inraurire o primesti si o dai si
altora. Caci energia demonica nu
propovaduieste pe Hristos ci pe
dracul in chipul lui Hristos. Si
ortodoxie inseamna dreapta slavire a
lui Dumnezeu, iar dreapta inseamna
completa. Deci cand ai in lucrarea ta
energie demonica cum spui ca
propovaduiesti si slavesti drept
adica complet numai pe Dumnezeu,
caci energia demonica
propovaduieste si slaveste numai pe
dracul, pe care tu il prezinti
cosmetizat in chipul lui Hristos.
Inselaciune ! Energia demonica nu
poate aduce bine si dreapta slavire
a lui Dumnezeu, deci ortodoxie, ci
doar pierzare. Cand Mantuitorului i-
au spus iudeii ca are demon a
raspuns : nu, caci slavesc ( se
intelege ca drept ) pe Tatal Meu.
Deci cine are un demon, o inraurire
cat de mica diavoleasca asupra lui,
nu slaveste drept pe Dumnezeu
dupa cuvantul Mantuitorului care nu
se poate desfiinta. Nu faceti deci
pogoraminte la pacate, caci va
pierdeti sufletele voastre ! Sa nu
credeti ca Dumnezeu lucreaza
vreodata pacatul, caci El este
desavarsit de Sfant.
Majoritatea oamenilor insa nu pot
gandi asa, pentru ca au mintile
bolnave, mai ales in ziua de azi. Ei
se sperie de amenintarile societatii
secularizate, pagane din jur, si isi
pierd dreapta slavire, dreapta
credinta. Nu va mai luati dupa ei.
Cand sfantul Paisie aghioritul spune
ca Dumnezeu ingaduie ca dracul sa-l
ispiteasca pe om pentru a se curati
si mantui omul, nu spune ca omul e
bine sa cada in ispita diavolului si
sa conlucreze cu energia demonica,
sau ca Dumnezeu conlucreaza cu
energia demonica. Caci daca
Dumnezeu ar conlucra cu energia
demonica ar face pacatul si l-ar
ispiti si Dumnezeu pe om sa faca
acel pacat. E absurd !
Insa sminteala e deja de proportii in Biserica. Mai toata ierarhia e cazuta
in astfel de asa zise pogoraminte.
Rari sunt vitejii si marturisitorii care
mai rezista la acest soi de ratacire.
Unul este parintele Iustin.
Sa le luam pe rand ” pogoramintele
” ierarhiei.
Mai intai ecumenismul. Le stiti, nu
le mai enumar pe toate : rugaciune
in comun, afirmatii eretice, etc. etc..
Toate acestea sunt prevazute in
canoane cu caterisire, oprire din
slujire, afurisire, anatema, deci sunt
pacat de moarte. Cei ce le fac spun :
noi stim ca sunt pacate de moarte si
nu suntem de acord cu pacatele in
mod normal, dar acuma facem
pogoramant cu ereticii ca sa ii
aducem la ortodoxie. Pai in primul
rand ei nu mai propovaduesc
ortodoxia. Prin pacat nu
propovaduiesti ortodoxia, ci pe
dracul camuflat. Hristos spune ca nu
poti sluji si lui Dumnezeu si lui
mamona, ca ce este da sa fie da si
ce nu nu, ce este mai mult este de
la diavol. Deci El este categoric : nu
poti fi si cu Dumnezeu si cu dracul,
nu le poti combina. La fel spune si
apostolul Pavel : ce partasie e intre
credincios si necredincios, intre
Hristos si Veliar, intre lumina si
intuneric ??? Nici una. Despartire.
Atat. De omul eretic dupa intaia si a
doua certare sa te desparti, spune
apostolul, deci asa se
propovaduieste ortodoxia dupa
sfintii parinti, nu mimand obiceiurile
lor pacatoase. Aceste asa zise
pogoraminte la pacate nu aduc nici
un bine, ci doar energie demonica
asupra tuturor, sminteala intre
credinciosi si inraurire diavoleasca
asupra ecumenistilor. Pierzare. Atat.
Lucrurile dumnezeiesti sunt simple,
spune cuviosul Porfirie. Acesti
ecumenisti nu propovaduiesc
nicidecum ortodoxia, nici macar 5%,
caci ortodoxia inseamna dreapta
slavire, adica har dumnezeiesc
desavarsit, nicidecum pacat. Pacatul
nu il propovaduieste decat pe
dracul, care il si lucreaza. Dumnezeu
si dracul nu au nimic in comun, oare
e atat de greu de inteles un adevar
atat de simplu, pe care crestinii
dinaintea noastra il simteau si il
intelegeau atat de usor ?!?! Vadit
sunt vremurile din urma, zice
parintele Rafael Noica. Daca in
acelasi timp tu propovaduiesti si pe
Dumnezeu si pe dracul, ceea ce nici
nu se poate dupa cum zice
Mantuitorul mai sus, apoi tu
propovaduiesti vadit o impacare
intre Dumnezeu si dracul, iar asta
nu mai este propovaduirea a lui
Dumnezeu Cel Adevarat, nici macar
5%, caci un astfel de dumnezeu nu e
Dumnezeu ci dracul in chipul lui
Hristos. Deci tu il propovaduiesti pe
dracul vadit 5% si pe dracul
camuflat 95%, adica il
propovaduiesti doar pe dracul si te
inseli amarnic. Asta nu mai e
ortodoxie ci cacodoxie, ratacire, caci
ortodoxie inseamna dreapta adica
completa : ori e toata ori nu mai e
nimic. Pacat de ei, acei ecumenisti,
ca isi bate joc vrajmasul de ei asa.
Ecumenistii mai zic ca ei arata
drumul treptat ereticilor, ca sa nu le
ceara totul deodata si ei sa poata
intelege mai usor. Ca adica ei sunt
elevi de clasa intai si daca le ceri
deodata cele ale studentilor
( credinta ortodoxa ) ei nu vor mai
intelege nimic si se vor bloca, si
atunci le cer doar niste adevaruri
partiale ( mai pe intelesul lor ) ca sa
ii poata aduce la ortodoxie. Insa
ecumenistii se inseala de doua ori in
rationamentul asta :
- nu inteleg ca nu asta e treaba
ortodoxiei, nu asta e
responsabilitatea ortodoxiei, sa
predice un adevar partial ( imbinat
cu minciuna ) ca sa poata fi inteles
de neputinciosi, ci obligatia
ortodoxiei ( si asta e valabil pentru
absolut toti membrii ei nu numai
pentru unii care sa se numeasca
traditionalisti ) este de a tine
adevarul intreg si deplin pentru
aceia care sunt in stare sa il
inteleaga, chiar si daca pe pamant
ar ramane numai trei astfel de
oameni : un episcop, un preot si un
monah. Aceia trei ar constitui
Biserica Lui Hristos si nu ar avea
voie nici ei sa faca nici un
pogoramant la pacat, nici de frica
dusmanilor Bisericii si nici de o asa
zisa mila fata de eretici. De aceea
cei care se pogoara la nivel de erezie
trebuie opriti din slujire, afurisiti,
anatemizati, asa cum prevad
canoanele, caci Biserica nu are
nevoie de astfel de oameni. Daca ei
vor sa faca lucrurile vrajmasului, sa
faca lucrurile care nu sunt ale
Bisericii, atunci sa iasa din Biserica
si sa se duca unde vor ei, sa isi
infiinteze nu stiu ce biserica new-
age-ista sau ce vor ei, insa in
Biserica nu au ce cauta cu astfel de
erezii. Daca vor in Biserica atunci sa
accepte sa faca numai lucrurile
cuvenite Bisericii iar nu pe ale
ereticilor si paganilor. Ori cu
Biserica respectand canoanele, ori in
afara ei, ei aleg. Pentru Biserica
ortodoxaeste decinefiresc sa accepte
pogoraminte la pacate, si de aceea
nimeni nu are voie sa faca asta.
Biserica nu are nevoie nicidecum de
ecumenisti si secularisti, aceste
categorii sunt cu totul nefiresti
pentru Ortodoxie, si trebuie excluse
din Biserica printr-un sinod
ecumenic care sa ii dea anatemei,
daca nu se vor pocai. Pentru
Ortodoxie este cu totul nefireasca o
astfel de inchipuita mila fata de
eretici, si astfel de pogoraminte. Am
sa explic aceasta si pe parcursul
textului, dar sa tineti minte foarte
bine ce am spus aici, ca asta e una
dintre cele mai importante concluzii
ale textului.
- daca un pagan devine mai bun
decat alt pagan si il invata si pe cel
mai rau binele pe care l-a
descoperit, asta e un lucru bun, caci
oricum paganul ala mai bun nu
putea face mai mult, adica sa fie
ortodox. Estet firescpentru un pagan
sa devina mai bun si sa ii invete pe
altii ramasi in urma binele ce l-a
descoperit el insusi. Insa ca un
ortodox sa devina pagan ca sa se
puna bine cu paganii si apoi sa ii
invete treptat cele bune, mintind si
lucrand pe parcurs impotriva
ortodoxiei, aceasta nu mai este
vrednic de un ortodox, ci este o
lucrare vadit a vrajmasului, o lucrare
draceasca, o inselaciune. Aceasta
este o lucrare cu totul nefireasca
pentru un ortodox si este
inadmisibila pentru ca distruge firea
de a fi a ortodoxului, care astfel nu
mai este ortodox. Astfel de ”
ortodocsi ” trebuie scosi afara din
Biserica, fie episcopi, preoti sau
mireni. Ce zice Mantuitorul : ” lasa
mortii sa isi ingroape mortii lor ”.
Adica lasa pe pagani se invete unii
pe altii binele, nu ortodocsii sa se
duca in paganism sau erezii si sa ii
invete pe eretici sau pagani unele
lucruri bune, in acelasi timp mintind
si lucrand si impotriva ortodoxiei.
Deci avem tot asa : unul este un
lucru firesc, altul este un lucru cu
totul nefiresc. Ca un eretic mai bun
sa invete un lucru bun pe un eretic
mai rau, asta e un lucru firesc si
bun. Insa ca un ortodox sa se faca
eretic in afirmatii sau fapte ca sa
devina prieten cu ereticii si astfel sa
fie primit in randurile lor, si sa ii
poata invata unele lucruri bune, cat
pot primi aceia, asta e un lucru cu
totul nefiresc si trebuie pedepsit
dupa canoane. Caci a se face
ortodoxul eretic este o lepadare de
Hristos si pacat. Iar pogoramant la
asa ceva eu consider anatema, dupa
cum zic canoanele.
Hai sa mai analizam un aspect al
pogoramintelor la pacate : cand
catolicii s-au despartit de ortodoxie
la 1054, prima generatie de catolicii
( aceia in timpul vietii carora s-a
facut schisma ) aveau si botez valid
si preotie valida, caci erau facute de
preoti ortodocsi, insa aceste taine le-
au devenit nelucratoare prin
despartirea de Biserica. Ecumenistii
zic altfel : botezul lor nu a devenit
nelucrator ci doar ca a inceput sa
lucreze asupra lor foarte lent, la fel
si cu preotia. Pai daca era asa,
atunci ei puteau da si botezul si
preotia mai departe, si deci ar avea
taine valide si azi, doar ca tainele
lor sfinte lucreaza asupra lor mai
incet decat asupra ortodocsilor. Oh,
ce inselaciune. De ce zic ecumenistii
ca tainele lor lucreaza doar mai
incet asupra catolicilor si nu sunt cu
totul nevalide ? Ei asa gandesc :
Sfintele Tainele lucreaza si atunci
cand omul primeste doar o picatura
de har, dupa cuvantul Domnului : ”
Hristos este Lumina ce lumineaza pe
TOT omul ce vine in lume ”, adica si
pe eretici si pagani. Da, Hristos ii
lumineaza si pe ei, e adevarat, insa
ceea ce primesc ei de la Duhul Sfant
este numai picatura cu picatura, caci
sunt neputinciosi in a intelege
ortodoxia, ca sa le poata da bogatie
de har, acea comoara de care
vorbeste Hristos in Evanghelie. Ei nu
pot gasi comoara si de aceea le da
numai cate putin, cat pot ei primi.
Asta e adevarat, nu e gresit. Insa
una e Sfanta Taina ortodoxa si
altceva e picatura de har pe care o
primesc necredinciosii. Sa vedem ce
se intelege prin Sfanta Taina. In
primul rand avem numele de
sfintenie, deci zice ca e sfanta, adica
poate da o bogatie de har, nu doar o
picatura. Apoi avem cuvantul Taina,
care inseamna adancime sufleteasca,
adica bogatie sufleteasca, si fiind
lucrare dumnezeiasca, atunci este o
bogatie dumnezeiasca. Deci Sfanta
Taina se intelege o bogatie de har
nu doar o picatura de har. Cine
spune ca o Sfanta Taina se poate
reduce doar la o picatura de har,
huleste sfintenia Tainei, o
batjocoreste. Iar apoi, cand zice
sfanta inseamna ca acea bogatie de
har nu este doar o bogatie de har, ci
o bogatie care presupune si credinta
ortodoxa, caci este sfanta. O credinta
care nu este dreapta slavire de
Dumnezeu cum va fi sfanta ? Nu are
cum. Caci daca nu este dreapta
slavire avem pe dracul furisat acolo,
si atunci nu mai exista sfintenie,
caci sfintenie inseamna plinatate de
har dumnezeiesc. Nu degeaba sfintii
parinti au ales numele de Taina,
care inseamna adancime, nu doar o
picatura. Deci o Sfanta Taina nu
poate fi redusa la nivelul de
picatura, ca asta inseamna a o huli,
a huli sfintenia lui Dumnezeu. O
Stanta Taina nu este picatura nici in
firea ei si nici in lucrare, ci si in fire
si in lucrare asupra omului este
sfanta si deci da sfintenie, adica
bogatie de har. Deci o Sfanta Taina
nu poate lucra nicidecum doar
picatura cu picatura, si omul sa
ramana eretic sau pagan. Ci Ea
lucreaza ori dreptslavitor ori deloc.
Cand un pagan sau eretic zice ca nu
crede ca ceea ce crede el este erezie
sau paganism, cum va mai lucra o
Sfanta Taina ortodoxa asupra unuia
ca acesta ? Oare Hristos se reduce la
nivelul de pagan sau eretic ??? Caci
in Sfanta Impartasanie Il avem chiar
pe Hristos. Oare daca ii dai unui
pagan sau eretic Impartasania
Hristos se va micsora pe Sine si se
va asemana acelui pagan sau
eretic ?!? Caci impartasirea inseamna
UNIRE cu Hristos, si daca e unire
atunci ori ereticul sau paganul
devine dreptslavitor, ori Hristos
devine eretic sau pagan. Anatema
unei astfel de hule. Dar nici
celelalte Sfinte Taine nu se pot da
ereticilor si paganilor, caci sunt
sfinte, iar ceea ce este sfant lucreaza
sfintenia pentru ca asta este firea
lor.
Sfintii parinti ( cititi la sfantul
Maxim marturisitorul teologia
aceasta ) zic ca lucrarea unei firi ( a
unui lucru ) trebuie sa reprezinte
firea respectiva, caci daca nu ar
reprezenta-o corect, ar batjocori-o.
Deci pogoramintele pe care le poate
face o fire in lucrarea ei nu pot fi
prea mari, incat sa devina nefiresti
pentru fire, caci asta ar insemna
tradare a firii si nu reprezentare a
firii.
Daca o Sfanta Taina este sfanta
dupa firea ei, insa va lucra doar o
picatura in lucrarea ei, dupa
neputinta unui eretic sau pagan
( iar erezia sau paganismul este
nefireasca pentru sfintenie ), atunci
lucrarea ei ar deveni nefireasca
pentru firea ei, adica o batjocura
pentru firea ei. Atunci lucrarea ei
( picatura ) nu ar mai putea
reprezenta firea care lucreaza
lucrarea, ci ar insemna o batjocura
la adresa sfinteniei firii. Tot asa si
Dumnezeu are si Fire si lucrare, si
lucrarea Lui asupra noastra este mai
putin luminoasa decat Lumina Firii,
insa nu se pogoara la pacate.
Parintele Dumitru Staniloae facea o
comparatie : mama este om matur
dupa fire si stie cele ale omului
matur, insa cand lucreaza cu copilul
lucreaza cele de la nivelul copilului,
chiar daca stie ca ele nu sunt ale
omului matur. Vorbeste la nivelul lui
de intelegere. Este pogoramant. Asta
nu inseamna ca mama isi leapada
firea ei de mama, ci doar lucreaza o
lucrare care nu este la nivelul ei de
cunoastere dar nici nu este
impotriva firii ei, ci dupa fire. Insa o
mama nu are dreptul sa lucreze
pacatul cu copilul, asta nu ar mai fi
pogoramant. Tot asa si Dumnezeu
face pogoramant fata de Firea Lui in
lucrarea Lui, se smereste la nivelul
nostru, insa El nu lucreaza pacatele
noastre, nu face pogoramant la ele,
caci asta ar fi prea josnic pentru El.
Mantuitorul a luat firea noastra prin
intrupare, dar nu a facut nici un
pacat pentru a mantui pe om, caci
asta ar fi fost prea josnic pentru El,
si nici nu ar fi mantuit pe nimeni
prin asta. Si apoi, vine concluzia :
daca o Sfanta Taina s-ar fi putut
pogori la nivel de picatura cu
picatura, incat sa se lucreze si
asupra celor eretici sau pagani,
atunci Dumnezeu ar fi dat sfinte
Taine si prin Moise, si preotia lui ar
fi fost tot sfanta Taina. Asta e erezie,
cred ca va dati seama si ecumenistii.
Daca sfintele Taine ar lucra si
asupra iudeilor si ereticilor sau
paganilor, pentru motivul de a-i
aduce si pe ei la crestinism, atunci
Dumnezeu ar fi dat sfinte Taine si
prin Moise sau Avraam, sau Noe, si
ar fi aparut la un moment dat
crestini si inainte de Hristos, si
atunci crestinismul nu l-ar mai fi
adus El. Ci ar fi fost crestini si
inaintea Lui, si s-ar fi mantuit unii
si inainte de venirea Lui, si venirea
Lui nu ar mai fi avut rol de
mantuire. Insa El a zis : cei ce au
fost inainte de Mine toti au fost
talhari, caci nu au fost crestini.
Daca o Sfanta Taina, dand-o unui
eretic sau pagan, va lucra doar o
picatura si lucrarea ei se va asemana
dupa neputinta ereticului sau
paganului, adica daca va deveni
lucrare pagana sau eretica, atunci
cum va mai fi SFANTA Taina ???
Unde va mai fi sfintenia ei ??? Nu va
mai fi. Caci lucrarea va batjocori
firea. Iar cand Adam si-a batjocorit
curatia firii sale omenesti, cand a
cazut in cele nefiresti, adica pacat,
atunci a pierdut harul si nu s-a mai
putut intoarce inapoi in rai, nu a
mai putut castiga inapoi harul. La
fel, daca Hristos ar facut vreun pacat
in viata Sa, ar fi pierdut harul
Duhului Sfant si nu l-ar mai fi putut
castiga inapoi prin nimic, si atunci
nu ar mai fi putut mantui pe
nimeni. Asta este absurd si de
neacceptat si pentru ecumenisti. Tot
asa si o Sfanta Taina daca se
pogoara la pacat lucrarea ei, atunci
pierde harul, se profaneaza, si
inapoi nu se mai sfinteste. Si astfel
nu mantuieste pe nimeni.
Deci e profanare de Sfinte Taine, sa
le dai ereticilor, iudeilor, sau
paganilor. Deci o Sfanta Taina nu
poate lucra paganeste, sau eretic, ci
doar o lucrare sfanta. De aceea zice
Scriptura : ” cele curate preotilor si
cele sfinte sfintilor ”. Omul care
primeste o sfanta Taina ortodoxa
trebuie sa fie capabil sa primeasca
sfintenia. Dar un eretic sau pagan
nici macar nu crede in sfintenia unei
Taine ortodoxe, caci el apartine de
alta religie sau confesiune, si nu
crede sfinte decat cele ale ” bisericii
” lui. Deci un astfel de om cum sa
primeasca sfintire, atata timp cat
nici nu crede in sfintenia Tainelor
ortodoxe si nu crede ca poate primi
sfintire de la ele ??? Nu poate primi
nimic, ci daca unui astfel de om i se
administreaza o Sfanta Taina ii va fi
spre osanda, va primi o inraurire
diavoleasca, caci el cand primeste
Taina o huleste si o profaneaza. Deci
el va primi inraurire diavoleasca si
nicidecum sfintire. Nu i se poate da
unui eretic sau pagan nici o Sfanta
Taina ortodoxa, nici anafora, nici
aghiazma, nici sa sarute o icoana,
nici sa fie pomenit la nici un fel de
slujba, caci el toate acestea le
huleste. Daca se va pomeni la orice
fel de slujba va primi inraurire
diavoleasca si el si preotul. Nu se
pot pomeni astfel de eretici sau
pagani decat la paraclis sau psaltire,
caci acestea nu sunt nici Taine nici
ierurgii. Iar la ectenii se pot pomeni
doar la general, cum este stabilit de
sfintii parinti.
Mai avem cazul celor care au pacate
impotriva Duhului Sfant, de exemplu
cred intr-o erezie, sau nu tin
posturile, au patima betiei si nu se
lasa, nu isi fac rugaciunile zilnice,
sau altele, dar ei nu hulesc sfintenia
Bisericii si Tainelor ortodoxe.
Acestora, zic sfintii parinti, li se
poate da anafora, aghiazma, pot fi
cununati, sau sa fie pomeniti la
Sfantul Maslu. De ce ? Pentru ca
apostazia lor nu este completa, ei
mai cred in sfintenia Bisericii si
Tainelor. Ei hulesc pe Duhul Sfant
doar partial. Dar sfintenie partiala
au si acestea : sfanta anafora,
aghiazma, Cununia, Sfantul Maslu,
slujba inmormantarii, parastasul. De
aceea li se pot administra aceste
sfintenii celor cu pacate impotriva
Duhului Sfant. Insa Impartasania nu
are sfintenie partiala, ci deplina si
desavarsita, de aceea se cheama
Preacuratele Taine. Nu se poate da
deci celor cu pacate impotriva
Duhului Sfant, oricat de multa
evlavie ar arata. Caci evlavia deplina
se cuvine celor ce se impartasesc cu
Sfintenia Deplina. Ori o evlavie
deplina nu se poate avea daca omul
nu vrea sa se pocaiasca de toate
pacatele, caci si credinta si evlavia
se vede din fapte. Daca nu vrei sa te
pocaiesti si credinta ta devine
nedeplina, caci zice apostolul ca e
moarta, si la fel si evlavia nu mai
este deplina. Ori daca evlavia nu e
deplina nu se poate impartasi veci,
altfel huleste deplinatatea sfinteniei
Impartasaniei. Iar daca un om cu
pacate impotriva Duhului Sfant nici
nu crede in sfintenia Bisericii si a
Tainelor nu poate primi nici
aghiazma, nici anafora, nici Cununie,
nici inmormantare, nici sfantul
Maslu, nici nimic sfant. La fel si
Botezul si Mirungerea au sfintenie
prea mare incat sa se poata da unor
oameni ce pacatuiesc impotriva
Duhului Sfant. Iar Preotia are
sfintenie deplina. Deci e clar.
Deci cum atunci sa lucreze Sfintele
Taine asupra catolicilor care s-au
despartiti de Biserica Ortodoxa si nu
mai cred de la 1054 in sfintenia ei si
in sfintenia Tainelor ortodoxe ? Ei nu
pot primi nici anafora, aghiazma, sau
undemn sfintit, ce sa mai zici de
Botez sau Impartasanie sau
Preotie ?! Nu mai pot fi pomeniti
decat la psaltire sau paraclis. Sau la
acatiste. Atat. Ca nu pot deveni
sfinti catolici ! Deci ei nu mai au
tainele valide, caci prima generatie
de la 1054 de catolici au avut
Tainele valide ortodoxe dar
nelucratoare, si mai departe nu
aveau cum sa le mai dea, fiind
nelucratoare.
Eu zic ereziei ecumeniste anatema,
dupa cuvantul apostolului ! Nu ii
dau pe ecumenisti anatema, sa nu
ma inteleaga cineva gresit, caci asta
poate doar sinodul, insa erezia lor o
consider anatema, adica despartire
de Hristos ( si consider ca va fi data
anatema si oficial de sinodul al
optulea ecumenic; e adevarat ca
ecumenistii nu sunt anatema oficial
si ei nu considera anatema
ecumenismul, insa eu asa il
consider, caci daca il consider erezie
atunci e clar ca e si anatema din
punctul meu de vedere; si cred ca la
sinodul al optulea ecumenic va fi dat
anatema oficial, dupa cum zic
proorociile ) .
Am clarificat doua subiecte :
pogoraminte la pacate nu se poate,
iar ereticii nu au sfinte Taine. Mie
daca imi dati in mana impartasania
catolicilor, romano sau greco, nu
conteaza, o voi calca in picioare, caci
este paine spurcata. O arunc jos si o
calc. Nu o dau pe apa sau in foc ca
pe o paine binecuvantata, ci o calc.
Caci cand un popa catolic face
liturghia catolica, nu sfinteste
painea si vinul nici un strop. Painea
si vinul pe care ei le considera
impartasanie, nu sunt sfintite nici
macar cat anafora ortodoxa, ba mai
mult, nici macar cat painea de pe
masa crestinului, care si el face o
rugaciune de sfintire a bucatelor
inainte de masa. Bucatele de la
masa ortodoxului se binecuvinteaza
cu un strop de har, cat poate da el,
dar painea din ” impartasania ”
catolica nu se binecuvinteaza nici
atat. Caci ei nu zic la liturghia lor :
Doamne binecuvinteaza bucatele din
potir ca sa le mancam ca pe o
simpla mancare. Daca ziceau asa se
mai binecuvantau ele, dar daca ei
zic sa se prefaca in Trupul si Sangele
Mantuitorului, atunci ei batjocoresc
fara sa isi dea seama Taina ortodoxa,
si astfel nu primesc nici un strop de
har, ci inraurire diavoleasca asupra
painii si vinului. Acolo ei il primesc
pe dracul in chipul lui Hristos, si cu
acel drac se impartasesc ei, si de aia
nu pot veni usor la ortodoxie, pentru
ca energiile demonice ale acelui drac
le intuneca mintile in permanenta. E
un fel de vraja care le mentine
permanent mintea si inima in
puterea draceasca la care se inchina
in bisericile lor. Papa ii vrajeste cu
painea lor necurata pe care o
numesc impartasanie. Este
inspaimantator ce fac ei acolo, aduc
inchinare dracului camuflat in chipul
lui Hristos, si nu isi dau seama,
raman in inselare. Si cei ortodocsi
care ajungeau sa se inchine unui
astfel de drac aparut in vedenie,
aveau mai apoi de suportat
consecinte dezastruoase, unii chiar
se pierdeau pe vesnicie. Dapai unui
catolic care face asta in fiecare
sarbatoare ! Nu este de mirare ca ei
nu vin la ortodoxie. Deci daca mi se
da o astfel de impartasanie in mana
mea, eu o voi calca, caci pe dracul il
voi calca.

articolul in intregime aici: http://sihastru.forumup.com/viewtopic.php?p=14184&highlight=&mforum=sihastru#14184

miercuri, 23 aprilie 2014

Totul s-a sfarsit.

Bogatul Stăpân al casei a pregătit un
ospăţ îmbelşugat pentru numeroşii Săi prieteni, şi pentru mulţi alţii
pe care ar dori să-i invite la masă şi să-i alăture acestora. Un belşug de
mâncăruri duhovniceşti de o fineţe
aleasă se vor oferi oaspeţilor
aşezaţi la această masă şi, la
sfârşitul ospăţului cei prezenţi vor
fi încărcaţi de daruri spirituale.
După ce oaspeţii de seamă vor
pleca, Stăpânul casei va arunca o
privire prin uşa încăperii în care a
avut loc ospăţul, şi va remarca în
faţa ei o mulţime de cerşetori
înfometaţi, care ar fi fericiţi să li
se ofere fărâmiturile rămase de la
ospăţ. Preamilostivul va porunci
slugilor să nu mai adune
fărâmiturile şi va chema cerşetorii
înfometaţi să se bucure de ele, cu
tot aspectul lor neîngrijit şi
nevrednic de somptuozitatea
palatului. Timizi şi indecişi,
cerşetorii vor intra în măreaţa
încăpere, se vor apropia în
neorânduială de masă, fiecare
mâncând ce va găsi în faţa lui,
adunând toate fărâmiturile.
Evident, nici unul dintre ei nu va
găsi un platou intact, nici nu va
beneficia de oficiile elegante de
care s-au bucurat oaspeţii, nici nu
vor audia corul cântăreţilor care i-
a încântat pe meseni. Iată de ce
nici un cerşetor, chiar dacă printre
ei se vor afla oameni foarte dotaţi
şi inteligenţi, nu-şi va putea face
o idee clară despre ospăţ.
Mulţumiţi de fărâmiturile adunate,
vor trebui să se mângâie cu o idee
vagă despre ospăţul strălucitor la
care au participat oaspeţii de vază.
Când vor deşerta masa de tot ceea
ce se putea mânca, cerşetorii se
vor prosterna în faţa Stăpânului
casei, şi-i vor mulţumi pentru
această mâncare, cum n-au văzut şi
n-au mâncat niciodată. El le va
spune ” Fraţilor, când am dat
dispoziţiile pentru pregătirea
acestui ospăţ nu m-am gândit la
voi; de aceea nu v-am putut oferi
această masă după tot protocolul,
şi nu v-am făcut cadouri pentru că
acelea s-au împărţit oaspeţilor
stabiliţi dinainte”. Cu un singur
glas, cerşetorii vor exclama:”
Stăpâne, chiar dacă nu ne-ai făcut
cadouri! Chiar dacă nu ne-ai oferit
un ospăţ fastuos, n-avem cuvinte
să-Ţi mulţumim că nu ne-ai
îndepărtat cu dispreţ şi dezgust!
Nouă, care suntem plini de tot felul
de răni, ne-ai îngăduit să intrăm în
palatul Tău şi ne-ai salvat de la
moartea prin înfometare!”
Cerşetorii se vor împrăştia
mulţumind milostivului Stăpân şi
binecuvântându-L. Stăpânul
întorcându-se spre slugi, le va zice
” Acum strângeţi masa şi încuiaţi
porţile palatului. Oaspeţi nu mai
sunt; toată mâncarea disponibilă a
fost oferită. Totul s-a sfârşit.”

Sf. Ignatie Briancianinov,
“Fărâmiturile ospăţului”
“Concluzii”

Dezastrul dezastrelor

Sfinţii Părinţi, călugării din primele
veacuri creştine, au fost creştini
desăvârşiţi, plini de Duhul Sfânt. Ei
au avut descoperiri de sus referitor
la monahismul vremurilor de pe
urmă şi au făcut referitor la acest
subiect proorocii care se împlinesc
sub ochii noştri. Toate prezicerile
părinţilor sunt de acord în a spune
că monahii de la urmă vor duce o
viaţă mănăstirească săracă, pentru
că nu le vor fi acordate nici
puterile psihice şi spirituale, nici
belşugul harului de care se bucurau
primi călugări, şi că îşi vor câştiga
mântuirea cu mare greutate.
Un oarecare călugăr egiptean a
căzut într-o zi în extaz şi a avut o
viziune duhovnicească. A văzut trei
călugări pe malul mării. De pe
celălalt mal o voce le striga: “Luaţi
aripi şi veniţi la Mine!”. După ce au
auzit această voce, doi dintre
călugări au primit aripi de foc şi au
zburat deîndată pe celălalt mal. Al
treilea a rămas singur acolo unde
era. A început a plânge şi a striga.
In final şi el a primit aripi, dar nu
de foc; acestea erau atât de slabe
încât a traversat marea cu mare
frică şi întâlnind foarte multe
obstacole. Adesea puterile îl lăsau
şi se învolbura în mare; văzând că
se îneacă, a început să strige cu o
voce tânguitoare, când ridicându-
se deasupra valorilor, când fiind
acoperit de ele, ajungând din nou
deasupra, iar apoi epuizat cădea în
vârtej, strigând din nou, ridicându-
se un pic… în sfârşit, sleit de
puteri, a ajuns la malul celălalt.
Primii doi călugări reprezintă
monahismul primelor veacuri, pe
când cel de-al treilea reprezintă
monahismul vremurilor de pe
urmă, sărac atât numeric cât şi în
realizări (Ioan Colov, Pateric, Alba
lulia, p. 99).
Într-o zi Sfinţii Părinţi din pustia
Scetică vorbeau profetic referitor
la neamul de pe urmă. “Ce-am
făcut noi?”, se întrebau ei. Unul
dintre ei, mare bătrân, awa Ishirion
a răspuns: “Noi am împlinit
poruncile lui Dumnezeu”. Ei l-au
întrebat ce vor face cei ce vor
după ei. Avva a răspuns: “Ei vor
împlini pe jumătate ceea ce am
făcut noi”. Apoi l-au întrebat din
nou: “Şi ce vor face cei ce vor veni
după ei?” Avva Ishirion a răspuns:
“Ei nu vor împlini nici o lucrare
călugărească, dar vor fi încercaţi
de ispite, şi aceia dintre ei care vor
stărui până la sfârşit vor fi mai
mari decât noi şi decât părinţii
noştri” .
Arhimandritul Arcadie, superiorul
mănăstirii Sfântul Chiril din
Novozersk, mort în 1847, relatează
următoarele: “Intr-o zi, pentru un
motiv oarecare, eram foarte
întristat. In această stare m-am dus
la Utrenie, şi, în timp ce stam în
biserică, mă gândeam la tulburarea
mea. Nu ştiam ce o să mi se
întâmple: involuntar am închis
ochii, într-un fel de absenţă, dar
nu dormeam, căci auzeam limpede
fiecare cuvânt ce se citea. Deodată
l-am văzut în faţa mea pe patronul
mănăstirii noastre, Sf. Chiril. El mi-
a zis: ‘De ce eşti abătut? Nu ştii tu
că monahii din vremurile de pe
urmă se vor mântui prin ispite?’
Auzind aceste cuvinte,
arhimandritul şi-a revenit în sine.
Vedenia a lăsat în sufletul acestui
stareţ extrem de simplu – căci aşa
era Arcadie – o pace profundă.
Aşadar, după cum Dumnezeu ne-a
promis, necazurile sunt prin
excelenţă partea noastră, a
călugărilor de astăzi. Faptul că ştim
acest lucru ne aduce mângâiere. Ne
încurajează şi ne întăreşte în faţa
tuturor necazurilor şi ispitelor cu
care ne confruntăm! “Deci, smeriţi-
vă sub mâna cea tare a lui
Dumnezeu, ca El să vă înalţe Ia
timpul cuvenit. Lăsaţi-I Lui toată
grija voastră, căci El are grijă de
voi” (l Petru 5, 6-7). Din toată
inima să ne lăsăm lucraţi prin
necazuri, împlinind cu mare grijă
poruncile Evangheliei: Aceasta este
voia lui Dumnezeu cu noi.
În cele mai multe cazuri încercările
ce vin asupra noastră, la prima
vedere, sunt neînsemnate încât nici
nu le-ai putea socoti încercări. Dar
aceasta-i doar o viclenie a
vrăjmaşului care, datorită unei
experienţe îndelungate, a dobândit
în lupta cu omul necălit o dibăcie
extraordinară. Îngerul căzut a
observat că ispitele evidente,
grosiere şi violente îi insuflă
omului un zel puternic şi un mare
curaj pentru a se lupta cu ele.
Pentru a rămâne ascuns, le va
înlocui pe acestea cu ispite mai
uşoare, dar foarte subtile, şi de o
extremă eficacitate. Ele nu
provoacă zel în inimile noastre, ele
nu declanşează o luptă spirituală,
dar te ţin într-un fel de letargie şi
aruncă duhul nostru în stare de
espectativă. Ele te copleşesc şi în
mod progresiv îţi epuizează puterile
psihice, te aruncă în plictiseală şi
în inactivitate; ele te ruinează şi fac
din tine o ţintă a patimilor, ca
urmare a slăbănogirii, plictiselii şi
inactivităţii.
Viclenia diavolului şi greutatea
luptei pe care o duce el astăzi cu
călugării au fost descoperite mai
dinainte de către Dumnezeu.
Dumnezeu îi încununează pe
luptătorii de astăzi ca şi pe cei de
demult, deşi nevoinţele acelora, în
mod aparent, erau mai mari decât
ale acestora. Să ne păzim dar să nu
ajungem în istovire, în plictiseală şi
în lenevire! Să ne mobilizăm toate
puterile şi toată atenţia pentru a
păzi poruncile Evangheliei.
Împlinindu-le vom descoperi
nenumăratele curse ale vrăjmaşului
şi viclenia cu care el le combină şi
le pune în lucrare. Vom vedea că
necazurile şi ispitele de astăzi,
uşoare în aparenţă, tind, ca şi cele
de odinioară, să-l îndepărteze pe
om de Hristos, să distrugă din
lume adevăratul creştinism,
nelăsând să dăinuiască decât forma
exterioară, cu care să-i înşele mai
uşor pe oameni. Vom vedea că
ispitele uşoare pe care satan le
pune în lucrare cu o răutate
infernală acţionează mult mai
eficient decât ispitele violente,
sigure, văzute şi directe.
Motivul principal pentru care
necazurile sunt atât de chinuitoare
pentru călugării de astăzi ţine de
monahismul însuşi, şi stă înainte de
toate în lipsa de formare
duhovnicească. Această lipsă, greu
de depistat, trebuie considerată ca
cea mai mare nenorocire. Călugărul
n-o poate sesiza imediat.
Începătorul, plin de zel pentru
nevoinţă şi mai puţin pentru
cunoştinţe duhovniceşti, se
mulţumeşte de obicei cu educaţia
pe care o găseşte în mănăstire sau
care vine de la sine. Mult mai
târziu, după un studiu aprofundat
al Sfintelor Scripturi şi al scrierilor
patristice, asceţii (şi dintre ei un
număr mic) devin conştienţi încet,
încet, că este de neapărată
trebuinţă o formare duhovnicească
pentru a înainta în viaţa
călugărească; că formarea
intelectuală, oricât de bogată şi
splendidă ar fi în aparenţă, şi ori
de ce apreciere s-ar bucura în
lumea aceasta lovită de orbire,
rămâne întunecată şi-i atrage în
tenebre, în locaşul spiritelor
căzute, pe cei ce i se dedică ei.
O formare duhovnicească
întemeiată pe cuvântul lui
Dumnezeu, aşa cum îl găseşti în
carte, dar n-o primeşti printr-o
povăţuire vie şi orală, este singura
călăuză pe care o ai la îndemână, şi
aşa, prin forţa lucrurilor, călugărul
îşi devine în mare măsură propriul
său dascăl. Acest mod de formare,
cu tot folosul pe care-l poate
aduce, este adesea însoţit de
greşeli şi abateri grave, consecinţă
inevitabilă stării de ignoranţă a
celor supuşi puterii patimilor. Un
începător, datorită necunoaşterii şi
influenţei ce o au patimile asupra
lui, nu poate înţelege corect
Sfintele Scripturi, nici nu se poate
ţine cu statornicie de acestea.
Traversând înot marea de păcate,
adeseori ni se împuţinează forţele:
epuizaţi, cădem şi ne afundăm în
mare, riscând să ne înecăm.
Din pricina lipsei povăţuitorilor
duhovniceşti, a marilor trăitori în
Duh, datorită nenumăratelor
pericole de care suntem
înconjuraţi, ajungem într-o stare
de plâns. Suntem disperaţi, ne-am
rătăcit şi nu există voce care să se
întoarcă din rătăcire: cartea
rămâne mută, spiritul căzut, dorind
să ne ţine în eroare, ne face să
uităm chiar că o asemenea carte
există. “Mântuieşte-mă, Doamne!”,
striga David care, în duh profetic,
prevedea necazurile noastre şi
vorbea în numele celui ce doreşte
să fie salvat, “că a lipsit cel
cuvios”. Nu mai există mentor, sau
povăţuitor pnevmatofor, capabil să
ne arate fără greşeală calea
mântuirii, şi căruia cel ce vrea
mântuirea, să i se încredinţeze fără
de nici o grijă. “Că s-a împuţinat
adevărul de la fiii oamenilor,
deşertăciuni a grăit fiecare către
aproapele său” (Ps. 11, l-3) la
îndemnul unei înţelepciuni profane
capabile să exagereze şi să
întărească erorile şi nălucirile. Am
devenit foarte vulnerabili, iar
ocaziile de cădere s-au înmulţit în
jurul nostru şi au căpătat o putere
enormă; ele sunt foarte
diversificate şi înşelătoare pentru
ochiul nostru sufletesc bolnav şi
pentru inima noastră, care atrasă
de ele se îndepărtează de
Dumnezeu.
Suntem atât de stăpâniţi de ispite
încât am abandonat formarea
noastră duhovnicească întemeiată
pe cuvântul lui Dumnezeu, şi care
este totuşi singurul mijloc de
salvare. Această formare
duhovnicească cere să duci o viaţă
atentă, eliberată de distracţii, dar
voinţa noastră pervertită caută
tocmai contrariul. Suntem porniţi
înspre câştig material, înspre
reuşită în această lume.
Dorim onoruri, dorim belşug şi lux.
Dorim distracţii şi partea noastră
de plăceri mondene. Pentru a
dobândi toate acestea, noi suntem
exclusiv preocupaţi de dezvoltarea
naturii căzute. Am pierdut noţiunea
firii născute din nou; poruncile
Evangheliei le-am neglijat şi le-am
uitat; nevoinţa interioară ne este
total necunoscută, cea exterioară
absorbindu-ne complet, cu scopul
de a părea evlavioşi şi sfinţi în faţa
oamenilor şi de a ne lua răsplata
de la aceştia. Am părăsit calea
mântuirii cea strâmtă şi cu chinuri,
şi călătorim pe calea cea largă şi
uşoară. “Mântuieşte-mă Doamne că
a lipsit cel cuvios. lată-ne pe noi
(călugării) mai mici decât toate
neamurile, lată-ne astăzi smeriţi
pentru tot pământul, din pricina
păcatelor noastre. Nu mai este nici
căpetenie, nici profet, nici rege”
pentru a ne călăuzi în războiul
nevăzut ochilor trupeşti, “căci lupta
noastră nu este împotriva trupului
şi a sângelui, ci împotriva
începătoriilor, împotriva
stăpăniilor, împotriva stăpănitorilor
întunericului acestui veac,
împotriva duhurilor răutăţii, care
sunt în văzduhri” (Efeseni 6, 12).
“Vai lumii, din pricina smintelilor!
Că smintelile trebuie să vină” (Matei
18, 7), a zis Domnul. Dumnezeu
îngăduie uneori să vină ispitele şi
dimpreună cu ele suferinţele pe
care le provoacă, înspre sfârşitul
veacurilor acestea vor fi atât de
puternice şi de numeroase încât
“din pricina înmulţirii fărădelegii,
iubirea multora se va răci” (Matei
24, 12). “Dar Fiul Omului când va
veni, va găsi, oare, credinţă pe
pământ?” (Luca 18, 8). Casa lui
Israel – Biserica – va fi nimicită
prin sabie, prin violenţa aducătoare
de moarte a patimilor, şi va deveni
pustie (lez. 38, 8).
Viaţa după Dumnezeu va deveni
foarte dificilă. Şi va fi aşa pentru
că cel ce trăieşte în mijlocul
ocaziilor de cădere, şi care le are
mereu sub ochi, nu se poate să nu
fie influenţat de ele. Precum gheaţa
îşi pierde duritatea în contact cu
căldura şi se transformă în apă
dulce, la fel inima nestăpânită de
bunăvoie, dacă este expusă la
influenţa ispitelor, chiar atunci
când este statornică, slăbeşte şi
sfârşeşte prin a se schimba. Trăirea
vieţii după Dumnezeu va deveni
foarte dificilă din cauza apostaziei
generalizate. Apostaţii vor creşte
numeric prin faptul că vor
continua să se numească creştini, şi
în aparenţă se vor purta ca atare,
şi vor putea foarte uşor să-i
persecute pe adevăraţii creştini;
aceşti apostaţi îi vor înconjura pe
creştinii adevăraţi cu nenumărate
curse şi punând la cale maşinaţii
pentru a-i sminti din calea
mântuirii şi din dorinţa de a-L sluji
pe Dumnezeu, cum spune Sfântul
Tihon de Voronej şi Zadonsk.
Ei vor acţiona împotriva slujitorilor
lui Dumnezeu prin violenţa puterii,
prin calomnie, prin maşinaţii pline
de răutate, prin tot felul de artificii
şi prin persecuţii crude.
Mântuitorul lumii, în timp ce era
persecutat a găsit adăpost într-un
sat obscur şi îndepărtat, Nazaret,
ascunzându-se de Irod, de
cărturarii şi fariseii, de preoţii şi
arhiereii evrei care-L urau; la fel în
vremurile de pe urmă un adevărat
călugăr cu greu va găsi un loc
retras şi necunoscut, pentru a-I
sluji lui Dumnezeu într-o oarecare
libertate şi fără a se lăsa antrenat
de violenţa apostaţilor în slujba lui
Satan. O, vremuri nenorocite! O,
situaţie dezastruoasă! O, disperare
morală, mult mai mare decât
catastrofele materiale şi neînţeleasă
de către oamenii senzuali! O,
catastrofă care începe în timp, dar
nu se termină în timp, ci trece în
eternitate! O, dezastrul dezastrelor
cunoscut numai de către adevăraţii
creştini şi de către adevăraţii
călugări, dar ignorat de către cei
pe care-i loveşte şi înghite.
Martori ai unei asemenea viziuni
duhovniceşti, să facem să se înalţe
din mijlocul flăcărilor ispitelor
această mărturisire de credinţă şi
acest cântec de laudă pe care l-au
cântat cei trei tineri în cuptorul
încins din Babilon. Şi să ne unim în
dragoste cu toată umanitatea
împrăştiată pe faţa pământului şi,
în numele ei, fiindu-i reprezentanţi
în faţa lui Dumnezeu, să înălţăm
această mărturisire de credinţă şi
doxologie, rugându-ne cu umilinţă
pentru noi şi pentru întreaga
omenire: “Binecuvântat eşti,
Doamne, Dumnezeul părinţilor
noştri, şi lăudat şi preaslăvit este
numele Tău în veci. Că drept eşti în
toate câte ai făcut nouă, şi toate
lucrurile Tale sunt adevărate, şi
drepte căile Tale şi toate judecăţile
Tale adevărate. Tu ai dat hotărâri
drepte în toate relele ce ai făcut să
vină asupra noastră şi asupra
cetăţii celei sfinte a părinţilor
noştri, Ierusalimul; Că în adevăr şi
dreptate ai adus acestea peste noi
din pricina păcatelor noastre. Că
am păcătuit, că am făcut
fărădelege, depărtându-ne de la
Tine. Şi am greşit în toate, şi
poruncile Tale n-am ascultat, nici
le-am păzit, nici le-am făcut, după
cum ne-ai poruncit nouă, ca să ne
fie bine. Şi câte ai adus şi ai făcut
nouă în dreaptă judecată sunt. Tu
ne-ai dat în mâinile vrăjmaşilor
noştri, oameni fără de lege şi cei
mai răi dintre nelegiuiţi… Nu ne
părăsi pe noi pentru totdeauna,
pentru numele Tău, şi nu strica
legământul Tău. Şi nu depărta mila
Ta de la noi… Ci cu sufletul zdrobit
şi cu duh umilit să fim primiţi de
Tine… Să nu ne ruşinezi pe noi, ci
fă cu noi după îndurarea Ta şi
după mulţimea milei Tale. Şi ne
scoate pe noi după minunile Tale,
şi dă mărire numele Tău” (Cântarea
celor trei tineri, cap. l, 2-l9).
Referitor la călugării din veacul de
pe urmă, Sfinţii Părinţi ziceau: “în
vremurile de pe urmă, cei ce cu
adevărat vor lucra pentru
Dumnezeu, se vor ascunde cu grijă
de oameni şi nu vor face printre ei
semne şi minuni ca în vremea
noastră, dar ei vor umbla pe calea
cea strâmtă cu mare umilinţă
” (Sfântul Nifon al
Constantinopolului). De fapt care
este în vremea noastră cea mai
sigură cale de mântuire pentru un
călugăr?
Este aceea care îl poate feri de
ispite exterioare şi interioare. Ea
constă, referitor la ispitele
exterioare, în evitarea întâlnirilor şi
conversaţiilor familiare, atât
înăuntrul, cât şi în afara mănăstirii,
în a evita pe cât posibil să ieşi din
mănăstire şi din chilie; în ce
priveşte ispitele interioare, ea stă
în cercetarea şi îndeplinirea
poruncilor Evangheliei sau, ceea ce
înseamnă acelaşi lucru, în
cercetarea şi îndeplinirea voii lui
Dumnezeu (cf. Rom. 12, 2), în
suportarea fără cârtire şi cu
răbdare a suferinţelor îngăduite de
Dumnezeu şi în a recunoaşte cu
inimă sinceră că le meriţi.
Poruncile Evangheliei îl vor învăţa
pe călugăr umilinţa, iar Crucea îl
va duce până la smerenie deplină.
Umilinţa dezrădăcinează din suflet
şi din trup toate patimile păcătoase
şi atrage în suflet harul lui
Dumnezeu. În aceasta stă
mântuirea.

Sf. Ignatie Briancianinov - Farmiturile ospatului

duminică, 20 aprilie 2014

Despre deasa impartasire cu Cinstitul si Sfantul Trup si Sange al Mantuitorului Hristos

De vom lua aminte cu atentie la
Sfanta si Dumnezeiasca Liturghie,
vom vedea ca de la inceput si pana
la sfarsit un singur scop are: sa
duca la impartasire pe credinciosii
crestini adunati. pentru ca si
rugaiciunile pe care preotul le
citeste in taina, si ecfonisele si in
scurt toate sfintele rugaiciuni,
toate sfintele lucrari si randuielile
care se savarsesc aici, acest lucru
arata.
La rugaciunea, care se numeste a
celor credinciosi, se spune: "Da-le
lor (adica credinciosilor) ca
totdeauna sa-Ti slujeasca cu frica si
cu dragoste si fara de pacat si
neosanditi sa se impartaseasca cu
Sfintele Tale Taine". In rugaciunea
care urmeaza dupa savarsirea
Sfintelor Taine zice: "Ca sa fie celor
ce se vor impartasi spre trezirea
sufletului si spre iertarea
pacatelor", adica Sfintele acestea sa
se faca credinciosilor, care se
impartasesc, spre curatirea
sufletului si spre iertarea pacatelor.
Rugaciunea dinaintea Sfintei
Impartasanii zice: "Si ne
invredniceste prin mana Ta cea
preacurata sa ni se dea Preacuratul
Tau Trup, si Preaicinstitul Tau
Sange si prin noi la tot poporul
Tau".
Iar la ecfonise de asemenea, cand
striga catre popor, ca din partea
Domnului: "Luati, mancati, acesta
este Trupul Meu si beti din acesta
toti, acesta este Sangele Meu;" si
cand, tinand in maini sfantul Potir
cu de viata facatorul Trup si Sange,
iese in sfintele usi si aratandu-l
poporului il cheama la Sfanta
Impartasanie strigand cu mare glas:
"Cu frica lui Dumnezeu, cu
credinta si cu dragoste apropiati-
va" adica veniti cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si cu
dragoste sa va impartasiti cu
Dumnezeiestile Taine.
Dupa Sfanta impartasire, preotul si
poporul multumesc lui Dumnezeu
pentru acest mare Har de care s-au
invrednicat. Si poporul
multumeste: "Sa se umple gurile
noastre de lauda Ta, Doamne, ca
ne-ai invrednicat a ne impartasi cu
Sfintele, Nemuritoarele si
Preacuratele Tale Taine". Iar
preotul zice: "Drepti, impartasindu-
ne cu dumnezeiestile, Sfintele,
Preacuratele si de viata facatoarele
Taine, cu vrednicie sa multumim
Domnului".
Dar si cantarea Heruvicului, care se
canta de popor, daca iei aminte,
este o pregatire pentru impartasire,
fiindca zice: "Noi, care in chip
tainic inchipuim pe Heruvimii cei
cu ochi multi si cantam cantarea
cea intreit sfanta, sa lepadam de la
mintea noastra toata grija acestei
lumi, pentru ca sa primim in
sufletele noastre si sa ne
impartasim cu Imparatul tuturor,
Cel ce este nevazut inconjorat de
cetele ceresti ale ingerilor.
Acelasi lucru insemneaza si
rugaciunea Domneasca, care se zice
dupa prefacerea Sfintelor Taine.
Caci prin aceasta crestinii cer de la
Dumnezeu si Tatal sa le dea Painea
cea spre fiinta, care este cu
adevarat Sfanta Impartasanie.
Insusi numele cu care Sfanta
Liturghie se numeste in special:
comuniune si adunare, obliga la
deasa impartasire. Deoarece
comuniune si adunare insemneaza
ca prin impartasirea cu Trupul si
cu Sangele lui Hristos, toti
credinciosii se aduna, se
impartasesc si se unesc cu Hristos
si se fac un Trup si un Duh cu El.
Deci din toata sfanta randuiala a
Sfintei Liturghii, nu se vede oare ca
sunt indatorati crestinii, care merg
la Sfanta Liturghie sa se
impartaseasca adesea? Nu sunt
oare indatorati sa faca acest lucru,
ca sa arate ca impartasirea este
adunare si cina si sa nu fie
calcatori ale acelora pe care le cred
si le marturisesc? Iar daca nu se
impartasesc precum o marturisesc,
ma tem, ma tem ca nu cumva sa
fie calcatori. Ci si preotul care ii
cheama si celelalte cuvinte si
sfintite lucrari si randuieli, care se
fac la Sfanta Liturghie, nu stiu daca
isi mai au adevarata lor randuiala
si cuvenitul lor rost. Fiindca toti,
pana la unul se leapada si nu se
gaseste nici un crestin, care sa le
implineasca si sa asculte chemarea
preotului sau mai bine zis a lui
Dumnezeu, ci se intorc acasa
neimpartasiti cu cele Sfinte, fara sa
fi binevoit cineva sa se apropie si
sa se impartaseasca.
De aceea si dumnezeiescul
Hrisostom, urmand Sfintelor
canoane ale Sfintilor Apostoli si ale
Sfantului Sinod pomenit mai inainte
si mai ales socotind ca toate
sfintele lucrari ale Sfintei Liturghii
au in vedere impartasirea
credinciosilor, socoteste nevrednici
chiar si de intrarea in biserica, pe
cei ce merg la Sfanta Liturghie si
nu se impartasesc.
"Vad, zice, ca multi se impartasesc
mai mult din obicei si nu dupa
dreapta judecata. pentru ca atunci
cand vine Postul Mare, toti, in
orice stare s-ar afla, fie vrednici,
fie nevrednici, se impartasesc. Tot
asa fac si cand vine ziua Bobotezei,
chiar daca acest timp nu este
pentru impartasire.
Dar nici Boboteaza si nici Postul
Mare nu fac vrednici pe oameni
pentru impartasire, ci ii face
vrednici curatia sufletului. Cu
aceasta te poti impartasi in fiecare
zi. Caci zice Sfantul Apostol Pavel,
ca ori de cate ori va impartasiti
vestiti moartea si patimile
Domnului, adica faceti pomenirea
mantuirii voastre, adica a
binefacerii pe care a-ti primit-o.
Gandeste-te bine cata grija aveau
cei ce mancau din jertfa Legii
Vechi? Ce nu faceau? Cum se
pregateau? Necontenit se curateau.
Iar tu care vrei sa te impartasesti
din jertfa de care se cutremura si
ingerii, vrei sa te curatesti numai in
anumite timpuri? Cum te apropii de
Altarul lui Hristos si indraznesti sa
te impartasesti cu cu mainile si
buzele necurate si intinate?
Vad ca se face multa neranduiala la
impartasire. In celelalte zile ale
anului nu va impartasiti chiar daca
adeseori sunteti curati; iar cand
vin Pastile, chiar daca ati facut
ceva rau, indrazniti si va
impartasiti. Vai de nepriceperea si
de raul vostru obicei !
Zadarnic se savarseste Liturghia in
fiecare zi, ca nu va impartasiti.
Zadarnic stam in fata Altarului, ca
nimeni nu vine sa se impartaseasca.
Acestea le spun, nu ca sa va
impartasiti oricum, la intamplare,
ci ca sa va faceti vrednici.
Omule, nu esti vrednic sa te
impartasesti? Atunci nici pe
celelalte rugaciuni ale Liturghiei nu
esti vrednic sa le auzi. Auzi pe
diaconul care striga: cati sunteti in
stare de pocainta, rugati pe
Dumnezeu sa va ierte; cei ce nu se
impartasesc se afla inca in stadiul
de pocainta pentru pacatele lor.
Deci de ce stai? Daca esti dintre cei
ce se pocaiesc nu poti sa te
impartasesti. pentru ca cel ce nu se
impartaseste face parte dintre cei
ce se pocaiesc.
Din ce pricina striga diaconul: iesiti
cei ce nu puteti sa va rugati lui
Dumnezeu? Si tu stai cu indrazneala
si cu obraznicie! Iar daca nu esti
dintre cei ce se pocaiesc, ci din cei
ce pot sa se impartaseasca, cum de
nu te grijesti sa te impartasesti?
Cum de nu socotesti impartasirea
ca un mare har, ci o dispretuiesti?
Gandeste-te bine. Masa
imparateasca este pregatata. Ingerii
slujesc la masa; insusi Imparatul
este de fata si tu stai cascand!
Imbracamintea sufletului isi este
murdara si tie nu-ti pasa? Sau este
curata? Atunci stai la masa si
mananca din cina. La fiecare
Liturghie, Hristos vine sa vada pe
cei ce stau la masa si spune si
acum fiecaruia, prin constiinta sa:
Prietenilor, cum stati aici in
Biserica, fara sa aveti haina de
nunta? Nu a zis: De ce stai la masa?
ci inainte de sedere ii zice ca nu
este vrednic nici sa intre inlauntru,
deoarece nu i-a spus ca de ce a
intrat.
Pe toate acestea le striga si acum
Hristos catre noi toti, pentru ca
stam nerusinati si cu obraznicie. Ca
cel ce nu se impartaseste este
nerusinat.
Din pricina aceasta, diaconul intai
indeparteaza pe cei ce se afla in
pacate. Caci precum cand un
stapan vrea sa mearga la masa, nu
trebuie sa fie de fata slugile care au
gresit, ci sunt indepartate, tot asa
se intampla si aici, cand se
savarseste Liturghia si se jertfeste
Mielul si Oaia stapanului.
Cand auzi: sa ne rugam toti
impreuna; cand vezi ca se deschid
usile altarului, sa socotesti ca se
deschide si cerul si coboara ingerii.
Deci nu trebuie sa fie nici unul din
cei nebotezati, dar nici unul
botezat insa necurat sau spurcat.
Rogu-te sa-mi spui daca cineva
invitat la o masa, merge, intra
inlauntru, se spala pe mani si se
aseaza dar apoi nu mananca, oare
nu jigneste pe imparatul, care l-a
chemat ? Nu era mai bine sa nu se
fi dus deloc ? Asa si tu, ai venit la
masa, ai cantat cu ceilalti, ai
marturisit ca esti vrednic, deoarece
nu ai iesit cu cei nevrednici, atunci
de ce ai ramas, daca nu se
impartasesti din masa ?
Dar zici ca esti nevrednic ! Atunci
esti nevrednic si sa asculti sfintele
rugaiciuni, deoarece Duhul Sfant
coboara nu numai in Sfintele Taine,
ci si in cantarile acelea. Nu vezi pe
slugile stapanului ca in primul rand
spala masa, curata casa si pe urma
aseaza farfuriile. Asa se intampla si
cu rugaiciunile; cu glasul
diaconului, spalam ca si cu un
burete Biserica, pentru ca Tainele
sa se savarseasca in Biserica curata
si fara de pata. Ochii necurati sunt
nevrednici de aceasta priveliste.
Urechile intinate nu sunt vrednice
sa auda aceste cantari, pentru ca
asa porunceste Legea. Chiar daca
un animal se apropia de muntele
Sinai, el era ucis cu pietre. Cu atat
mai nevrednici au fost, ca nici la
poalele muntelui nu le-a ingaduit sa
stea, chiar daca pe urma s-au
apropiat si au vazut locul unde a
stat Dumnezeu.
Asa si tu, crestine, daca nu esti
vrednic sa te apropii si sa vezi pe
Dumnezeu la Sfanta Liturghie,
pleaca impreuna cu catehumenii,
pentru ca cu nimic nu te deosebesti
de ei. Deoarece nu este acelasi
lucru ca omul sa greseasca inaintea
lui Dumnezeu, inainte de botez sau
dupa ce s-a botezat si sa se faca
nevrednic de Impartasire. As fi vrut
sa va spun lucruri mai multe si mai
infricosate, dar ca sa nu va
impovarez mintea, sunt deajuns
acestea. Caci cei ce nu se
inteleptesc cu acestea, nici cu mai
multe nu se pot indrepta.
Spune-mi, te rog, daca un imparat
ar porunci: Cine va face cutare rau,
acela sa nu se apropie sa manance
la masa mea, oare nu ti-ai fi dat
toata silinta sa te pazesti ca sa nu
pierzi aceasta cinste? Preotul ne
cheama sa mergem sa ne
impartasim si noi ne lenevim,
intarziem si nu alergam repede sa
primim acest dar? Oare ce alta
nadejde de mantuire ne-a mai
ramas? Nu putem spune ca ne
impiedica boala sau firea, ci
neglijenta ne face nevrednici
(Omilia a treia la epist. catre
Efeseni).
Auzi, frate, ce spune acest mare
dascal as Bisericii, ca nu sunt
vrednici sa se duca la Liturghie,
acei care fara motiv nu sunt
pregatiti sa se impartaseasca.
Dar tu ce raspunzi? Apoi, daca asa
stau lucrurile, nu mai merg deloc
la Liturghie!
Nu, fratele meu, nici aceasta sa nu
o faici, caci cazi sub afurisenie, asa
cum hotaraste si sfantul Sinod
ecumenic II Trulan, care zice: "Cel
ce nu merge la biserica trei
Duminici, daca este preot sa se
cateriseasca, iar daca este mirean
sa se afuriseasca". Asa hotaraste si
Sfantul Sinod local, din Sardica, in
canonul 11.
Deci cazi sub afurisenie, iubite,
daca nu faci aceste doua: adica sa
mergi la Sfanta Liturghie si sa te
pregatesti cat poti ca sa te
impartasesti, daca nu esti oprit. Nu
trebuie sa nesocotesti nici pe una,
nici pe alta.
Facand astfel, pazesti toate sfintele
lucrari ale dumnezeiestii Liturghii,
asa cum am spus mai inainte, si nu
calci Randuiala pe care a primit-o
Biserica de la insusi Domnul
nostru, de la Sfintii Apostoli, de la
Sinoade si de la toti sfintii. Si
Randuiala aceasta este: Sa se
sfarame Sfanta Paine la fiecare
Liturghie si credinciosii, care nu au
oprire, sa mearga sa se
impartaseasca.
Pentru ca, precum spune Sfantul
Simeon Tesaloniceanul
"Dumnezeiasca Liturghie este o
lucrare sfanta pentru pregatirea
Preasfantului Trup si Sange a lui
Hristos, ca sa fie dat spre
Impartasire tuturor credinciosilor.
Acesta este intreg scopul si rostul
Liturghiei: Impartasirea
credinciosilor"

mai multe aici: http://sihastru.forumup.com/about5041-0-asc-15-sihastru.html

marți, 8 aprilie 2014

marile minciuni ale lui Lucifer :

- reincarnarea
- predestinatia
- existenta multiversului/universuri
paralele
- universul este infinit
- zeii sunt dumnezeiesti
- existenta altor corpuri ceresti si
planete cu viata
- miscarea de revolutie a
pamantului/heliocentrismul
- numai ecumenist esti valabil
unind toate credintele,
amestecandu-le
- extraterestrii, fantomele, moroii
si strigoii sunt entitati nedemonice
- toate credintele de pe pamant se
inchina aceluiasi Dumnezeu
- nu exista un singur Adevar si o
singura Biserica si Invatatura
- Impartasania/Euharistia nu este
Hristos-Fiintial si Trup real si Sange
real
- Hristos nu a fost Dumnezeu
- Hristos nu a inviat din morti
- nu exista Judecata Sfarsitului
lumii
- Hristos nu este Judecatorul lumii
- lumea nu se va sfarsi niciodata
- Dumnezeu nu are un Fiu
- Hristos nu a fost Mesia
- in moarte ceebrala sufletul nu se
mai afla in corp
- sufletul nu are existenta dupa
moarte
- tehnica si stiinta vor duce omul
la nemurire
- astronomia spune adevarul
- niciun duhovnic nu dezleaga si nu
leaga nimic
- pamantul este planeta
- nu vine tiranizarea omenirii ci
fericirea ei
- omul nu are Chipul lui
Dumnezeu-este doar animal
- nu exista draci, demoni, satan,
iad sau Rai
- trupul trebuie slujit nu sufletul
- sufletul nu este indestructibil si
vesnic
- nu va fi nicio Inviere a tuturora
- Hristos nu e si Dumnezeu din Fire
si Om deodata
- sinuciderea este un drept firesc al
omului
- prin sinucidere omul scapa mai
repede de griji
- Sfantul Duh nu e Persoana
Dumnezeiasca
- Fecioara Maria nu a fost Fecioara
si a avut si alti copii
- Crucea nu este sfanta si nu are
nicio putere
- diavolii nu au intemeiat formele d
guvernamant
- omul este dumnezeu
- nu exista sfinti
- nu va fi nicio Apocalipsa
- nu va veni nicun Antihrist
- nu exista Lucifer si nu va intra in
Antihrist
- Biblia este o carte scrisa de
autori beti
- reprezentantul crestinismului este
doar Papa
- nu exista nicio conspiratie si plan
global al elitelor
- la tv primiti adevarul
- sfera virtuala este tot o realitate
- toti presedintii statelor nu au
agenda comuna
- Romania a iesit din comunism
- mintea nu este ochiul sufletului
- omul prin stiinta si tehnologie va
ajunge stapan al cosmosului
- Halloween nu este inventat de
diavoli
- nu are nicio valoare parastasul
- Liturghia nu este sfintenie mare
ascunsa in chip smerit de
Dumnezeu-Fiul
- ortodoxia nu este credinta cea
sfanta, dreapta si adevarata
- iadul nicidecum nu se afla in
centrul pamantului
- icoanele sunt nefolositoare si
nesfinte
- avortul este dreptul firesc al
femeilor
- astrologii trebuie ascultati
- Biserica nu este institutie divino-
umana

duhovnic- comentator de pe saccsiv.