luni, 9 decembrie 2013

Ortodoxia si religia viitorului

"Până la sfârsitul acestui veac nu
vor lipsi prorocii Domnului Dumnezeu, dar nici slugile satanei. Dar în vremurile din urmă, adevăratii slujitori ai lui Dumnezeu, vor izbuti să se ascundă de oameni, si nu vor mai face în mijlocul lor semne si minuni dumnezeiesti ca
în ziua de azi, ci lucrarea lor o vor face în smerenie si nestiuti de nimeni, iar în Împărătia
Cerurilor vor fi mai mari
decât Părintii făcători de minuni
din vechime. Căci în vremea aceea nimeni nu va mai lucra
semne minunate în fata ochilor
oamenilor, care să le aprinda
inimile si să-i îndemne sa caute nevointele ascetice... Multi
dintre oameni, stăpâniti fiind de
duhul nestiintei vor
cădea în prăpastie, rătăcind pe
calea cea largă [ce duce la pierzare]".
Profetia Sf. Nifon de
Constantiana, din insula Cipru.

Ortodoxia si religia viitorului - Pr. Serafim rose

luni, 30 septembrie 2013

despre antihrist - profetie din 2013

De fapt, ceea ce duce la fiori sunt
cuvintele parintelui Elpidios pentru
venirea lui Antihrist . Evoluțiile
dramatice din Egipt, invazia
iminentă a Siriei, și implicarea lui
Israel și Iran, în conformitate cu
profetiile parintelui Elpidios va
sta în etape de pregătire pentru
apariția unui lider fals care va
aduce pacea falsa in lume.
Mai jos este un extras relevant
dintr-un discurs recent al
parintelui Elpidie (tradus numele
inseamna Speranța) la 6 august
2013 (un exemplu este ca vorbeste
mai inainte cu privire la intenția
de invazia americana din Siria),
care literalmente spune totul:
“În această mizerie patru state mari
vor crea panică si un război
generalizat va veni. Și aceste patru
state sunt Israel, Iran, Egipt și
Siria.
Aceste patru (4), state vor crea noi
date pentru aspectul final al veniri
lui Antihrist. Antihristul prin
proprii sai liderii va crea două noi
state, care vor fi conduse de 2
lideri încăpățânati și puternici, care
se vor ciocni. Cele două state se
vor ciocni și prin disputa dintre
aceste două state lucrurile vor
începe să degenereze în război și
extinderea lui astfel încât să atingă
si pe cei mai buni.
Cele două state mari aflate in plin
conflict, vor face ca lumea sa
înceapă să vorbească despre
pace. Și apoi de nicăieri, de la Est
va veni, veți vedea o persoană atât
de puternica, atât de inteligenta,
atât de diabolica de înțeleapta, atât
de fermecătoare, atât de abila din
punct de vedere financiar si un
foarte bun negociator. Și această
persoană ca negociator va fi
capabila pentru a echilibra reacțiile
statelor din zona și acesta va fi
primul pacificator.
Când va fi venit această primă
pace și Israel va avea de
suferit. AM spus ca conflictul
acestor patru ) state va juca un
rol important pentru venirea lui
Antihrist. Siria, Israel, Egipt și
Iran. Și de acolo se va raspandi
in reacție și in celelalte state iar
de nicaieri va veni Antihristul,
care va fi tot ceea ce am spus,
absolut fermecător, cu umor, cu
bunăvoință și apoi acesta va fi
capabil de a opri războiul.
Va fi primit ca un prinț al păcii,
mass-media și toți liderii de atunci
vor accepta acest lucru ca fiind o
personalitate de top. Va fi chemat
în toate statele lumii pentru
discursurile sale, toti vor vrea să-l
întâlnească și sa i se supuna . Apoi,
va fi promova încet – încet ca lider
mondial.
Bisericile vor fi într-o astfel de
situație grea de devastare cu multe
scandaluri și multe conflicte incat
vor striga ca vor sa devină una cu
Antihristul. Deci, proorocul
mincinos va supune lumea si va
spune că el este liderul adevărat.
Antihristul va veni insa nu va
predica religia lui Dumnezeu, ci a
omului.El va predica Religie
Umanitara. Acesta va sublinia
conceptul de Dumnezeu dar in
sensul de om. El va vorbi despre
conceptul ca omul poate deveni
Dumnezeu.
Si voi spune-ti ca sunt Dumnezeu!
Eu sunt liderul! Va fi acceptat tot
ce este indecent si nu există în
Biblie, va fi primit ca un membru
de bază și lider iar proorocul
mincinos va cere tuturor
credincioșilor care vor supune și
altor biserici sa fie subjugate de el.
Antihristul va livra apoi la Vatican
autoritatea absolută în toate
celelalte biserici, toate religiile și
toate confesiunile.
Apoi, va începe cea mai mare
persecuția a crestinismului suferită
vreodată. “
SURSA ARTICOL
ΠΗΓΗ: http://
www.pentapostagma.gr/2013/08/
pateras-elpidios-
pseudoprofiths.html#ixzz2gNFCp1eP
PARINTELE ELPIDIOS – 2013 va fi
an de război

comentariul meu

Acesta este textul tradus gooogle
translate pentru ca eu nu cunosc
limba greaca.Daca este cineva
binevoitor sa corecteze eventuale
erori in traducere poate sa o faca
la comentarii.Vom vedea foarte
curand daca parintele Elpidie a
profetit corect asta pentru a nu se
sminti nimeni de continutul lor.Au
fost cazuri in care profetiile s-au
dovedit false asa ca trebuie sa fim
circumspecti si sa nu credem orice.

sursa: prosistemhaha.wordpress.com/2013/09/30/parintele-elpidios-vagianakis-din-rodos-cand-si-cum-va-avea-loc-intrarea-lui-antihrist/

vineri, 13 septembrie 2013

..umanitarism ca ideologie mondiala antihristica.

niste comentarii interesante..

"SERAFIM ROSE vorbeste de
actiunile umanitare ca de o nouă
religie.  Acestea vor înlocui
dogmele şi vor şterge graniţele
dintre religii. Incepatorul dintr-o
mănăstire trebuie să se
conformeze direct acţiunilor de
slujire a aproapelui. Viaţa
duhovnicească şi lupta personală
cu patimile rămâne o opţiune
individuală. Stareţii îşi dedică
viaţa oamenilor din afară şi dacă
mai rămâne ceva timp se mai
discută ceva şi cu vieţuitorii din
mănăstire. Problema apare când
monahul sau fratele începător
trebuie să vorbească despre
starea lui şi el nu mai are o atitudine smerită. Chiar dacă
vorbeşte frumos duhul lui e
răzvrătit şi bineînţeles că el singur
e vinovat de situaţia în care a
ajuns. Se consideră că Tainele
Spovedaniei şi Împărtăşaniei cu
Trupul şi Sângele lui Hristos
rezolvă de la sine problema fără
să mai fie nevoie de nimic. Căile
războiului duhovnicesc sunt
ignorate pentru că prea puţini
stareţi le mai cunosc. De obicei
toată predica stareţului se rezumă
la a cere monahilor ascultare
oarbă fară a oferi soluţii concrete
la războiul personal al fiecăruia.
Se vorbeşte mulţimii dar se ignoră
războiul nevăzut particular al
fiecăruia. Mănăstirile din România
sunt ale poporului nu ale
călugărilor.  Unii călugări pleacă
dintr-un loc într-altul în speranţa
de a găsi ceva mai bun.  Alţii nu
pleacă şi suferă totul în tăcere.  Ei
de obicei sunt lăudaţi pentru
răbdarea lor dar nimeni nu îi
cunoaşte de fapt. Construcţiile,
banii şi lipsa personalului sunt
nevoile principale ale unui stareţ.
Dacă nu ar mai fi nimic de
construit şi nici o nevoie de bani
oare câţi stareţi ar şti ce să facă
cu viaţa lor? Slujbele sunt pe locul
5. Într-o mănăstire cu 20 sau 30
sau 50 de vieţuitori găsești la o
vecernie de după-amiază maxim 3
monahi în biserică. Grijile pentru
supravieţuire ale călugărilor le-au
depăşit pe cele ale mirenilor.
Călugării sunt talpa
monahismului. Ei muncesc mai
mult decât mirenii. Și de la munca
asta “nerambursabilă” care se
cheamă ascultare de bună voie
începe formarea monahului. Marii
duhovnici monahi atât de
cunoscuţi oare cum s-au
înduhovnicit?  Ei au suferit în
răbdare.  Ei nu vorbesc de
suferinţele lor cu atât mai puţin
de persoanele care le-au
provocat. Ei au biruit cu
rugăciunea, cu lupta pentru
iubirea vrăjmaşilor, prigoniţi unii
chiar de stareţii lor, alţii de
călugări. Un monah începător care
caută Raiul nu ştie ce îl aşteaptă
şi din partea cui.  Vorbesc aici de
călugării simpli care nu au nici o
şansă la o carieră monahală.  Ei
nu au slavă înaintea oamenilor. Și
de obicei mirenii nu știu de
existenţa lor. Ei nu ştiu să cânte
frumos.  Ei nu au maşini sau
calculatoare sau telefoane
mobile. Ei de obicei au un miros
specific ascultării de la oi, de la
vaci, sau de la porci. Ei nu au pe
nimeni care să le aducă ceva. Ei
trebuie să se mulțumească doar
cu mâncarea de la trapeză. Ei nu
sunt daţi la şcoală niciodată
pentru că nu îi “duce” mintea.  Ei
nu au baie personală. Ei nu sunt
angajaţi la buget cum sunt
ceilalţi. Ei nu au timp să ajungă la
slujbe. Ei nu au timp să citească
ceva din cauza oboselii ş. a. m. d.
Desigur că sunt şi mănăstiri
normale. Tu care citeşti acum
probabil nu ai văzut decât
mănăstiri normale. Şi până la
urmă fiecare trebuie să îşi asume
propria viaţă şi să nu
deznădăjduiască. Se spune că cine
pleacă se autoelimină. Serafim
Rose spune că umanitarismul este
o viclenie drăcească pentru
oameni şi cred că asta e valabil şi
pentru călugări."

                                 Geronimo
raspuns:

Am ramas foarte
impresionat de descrierea
asta. 100% adevarat
fiecare cuvant si se
potriveste cu situatia care
de multi ani este in mai
toate manastirile. Aceasta
situatie care nu prea se
vede din exteriorul
manastirii, este o mare
pacaleala draceasca, si
este inceput de noua
religie.
Asta este cred eu cea mai
strasnica lovitura pe care a
dat-o diavolul ortodoxiei,
faptul ca viata
manastireasca se
concentreaza azi numai pe
constructii si bani. A doua
lovitura, poate la fel de
strasnica, este faptul ca
preotii de mir sunt
reeducati chiar de episcopi
si facutatile de teologie sa
fie total nepasatori fata de
sfanta traditie, si sa
asculte orbeste. Cu astfel
de calugari si preoti nu mai
cum sa aperi nimic, cei
care mai au ceva potential
sunt nivelati prin
caramizile lui faraon
( calugarii ) si amenintari
( preotii ), incet si sigur.
In fruntea manastirilor
sunt pusi cei la care are
evlavie lumea, si aceia
sunt aproape intotdeauna
cei mai avari si egoisti
dintre calugari ( care
seamana cel mai bine cu
mirenii ). Cu astfel de
stareti ce fel de sporire
duhovniceasca sa mai vezi
prin manastiri ? Doar
constructii vei vedea, si ca
fiecare calugar ravneste la
functii prin manastire, ca
sa fie si el bagat in seama.
Am vazut situatia asta prin
manastiri, dar nu as fi
putut sa o descriu asa de
bine cum a descris-o sf
Serafim mai sus. Sfintele
Taine sunt folosite in
manastiri doar ca ” metode
” de a face pe calugar sa
fie muncitor si sa nu
carteasca. Cam atat. E un
fel de profanare. De aia se
si spune de altfel ”
calugarii trebuie sa se
impartaseasca rar “,
tocmai pentru ca
Impartasania nu mai are
importanta in viata
crestina, decat ca mijloc de
reeducare, si devine
necesara doar atunci cand
un calugar a inceput sa
carteasca impotriva
staretului. Atunci abia ” e
necesara ” ” spovedania “,
adica reeducarea. Iar cine
carteste mai des e dat
afara pentru ca e prea
obositor.
Intr-un cuvant, situatia
asta e foarte periculoasa,
si nicidecum mantuitoare.

                                   Emanuel

raspuns:

Se deraiaza de la scopul
monahismului atunci cand un
staret face din ambitiile personale
scopul intregii manastiri. UN alt
fenomen national este ca staretii si
egumenii nu mai stau in manastire.
Sunt aproape tot timpul pe
drumuri, fie cu probleme, fie in
excursii. Nu judecăm. Asta e
problema lor. Dar prin asta nu sunt
oare rupti de viata manastirii? Nu
sunt rupti de viata obste? In
aproape toate manastirile cu viata
de obste staretii si egumenii au
viata de sine. Ei mananca separat.
Ei vin la slujba cand vor. Ei pleaca
din manastire cand vor, unde vor.
Ei merg la spital cand vor s. a. m.
d. Staretii au numai drepturi pe
cand obstea numai obligatii. Exista
oare staret sau egumen care ar
renunta la pozitia lui de staret daca
obstea ar vrea sa puna pe altul?
Cea mai mare frica a unui staret
sau egumen este sa nu fie schimbat
din functie. A doua frica este sa nu
afle mitropolitul ce face el in
realitate. A treia frica sa nu afle
mirenii adevarul despre el. Care
staret din tara asta este cu
adevarat iubit de obstea sa si nu
este vazut ca un ighemon? Tu care
citesti acum poate esti staret sau
egumen, oare cati din obstea ta au
evlavie si respect din inima fata de
tine? Iar daca nici unul din obste
nu are, crezi ca toti sunt rataciti si
singurul normal esti tu pentru
simplul fapt ca esti staret? Marea
masa a calugarilor, talpa
monahismului nu sunt ascultati de
episcopi pentru ca nu au studii,
sunt nespalati etc si daca scot un
cuvant impotriva staretului sau
egumenului la intoarcerea acasa îi
asteapta razbunarea si batjocura.
Lor nu li se face niciodata dreptate
pentru ca ei sunt calugari. Adica
prin simplul fapt ca au depus
juramintele monahale ei
condamnati la suferinta si nu de
putine ori la sclavagism.

                                     Geronimo   
                                     (comentatori pe saccsiv)

o viata, doua morti.

vineri, 23 august 2013

Marsul Distrugatorului

http://www.ortodoxia.md/articole-preluate/6106-vedenie-din-rusia-marul-distrugtoruluirzboiul-luciferic-impotriva-cretinilor

afis pt putin-credinciosi, facut de un comentator de pe saccsiv.

necredinciosii indaratnici.. n-au de ce sa se prinda in momentele grele... asa ca, oricum, sunt ca si lepadati..


miercuri, 21 august 2013

din profetiile parintelui Elpidie


Ceea ce nu
au inteles
conducatorii
nostri este
ca acest
razboi nu
este in
primul rand
impotriva
oamenilor si
a statelor,
este in
principal
impotriva lui
Hristos. Veti
vedea in
curand ca
vor vrea sa
faca cat mai
multe
moschei si
vor incerca
sa stearga
semnul
crucii chiar
si de pe
steagul
nostru. Tot
ce va aminti
de numele
lui Hristos
si de
dragostea
Lui va fi
distrus si sa
stiti ca
atunci va
incepe
marea
prigoana.
Veti vedea
cum
musulmanii,
ateii, budistii
vor fi lasati
sa faca ce
vor dori. Ce
fac
musulmanii?
Ce religie
spune sa
omori
oameni?
Oare
Dumnezeu
cel milostiv
vrea asa
ceva? Vor fi
lasati sa ne
distruga
bisericile, sa
violeze femei
crestine, vor
distruge
satele
crestine. Veti
vedea in
curand ca se
vor intampla
acestea. La
inceput vor
incepe in
alta parte si
apoi vor
ajunge si la
noi. Si din
pacate,
conducatorii
nostri pe
care i-am
votat vor
spune ca
trebuie sa se
faca moschei
ca sa
demonstram
ca suntem
toleranti (…)
chiar si in
Sfantul
Munte se vor
amesteca. Ii
vor obliga pe
aghioriti sa
lase sa intre
pe oricine.
Veti vedea,
vor cere sa
intre pana si
femei. Vor
ajunge
calugarii sa
se gandeasca
daca sa mai
ramana sau
nu in
Muntele
Athos.
Nu va puteti
imagina ce
au pregatit
acesti
conducatori
satanici: isi
vor bate joc
de steagul
nostru care
va ramane
fara cruce,
isi vor bate
joc de
bisericile
noastre, vor
spune sa nu
mai bata
clopotele ca
sa nu mai
deranjeze
lumea, sa nu
mai
trezeasca
lumea…
Toate
acestea se
vor
desfasura in
interiorul
bisericii; dar
nu le va
pasa cand
ceilalti,
musulmanii
vor crea
probleme
mari,
conflicte in
toata lumea
ortodoxa.
Cum vor
reusi sa faca
toate aceste
lucruri? Ne
vor santaja
cu cele
necesare
supravieturi
rii.
Metoda
santajului
este cea mai
raspandita
metoda
folosita de
jidovime
inclusiv
pentru
politicienii
instalati la
conducere
dar nu doar
pentru ei ci
si in
nenumarate
alte domenii

marți, 20 august 2013

strigat in pustiu?

http://saccsiv.wordpress.com/2013/08/20/strigat-in-pustiu-radu-iacoboaie-timpul-marturisirii-adevarului/#more-18885


pag 156 si
pag 113 in
pdf

http://
ia801501.us.archive.org/10/items/parintele_adrian_fageteanu_viata_ea_marturia_mea/parintele_adrian_fageteanu_viata_mea_marturia_mea.pdf

=====

http://www.librariasophia.ro/carti-Parintele-Adrian-Fageteanu-Viata-mea-Marturia-mea-Darlau-Andrei-
so-7865.html

Lupta
împotriva lui
Dumnezeu
La ruperea
catapetesmei
templului în
două,
apostolii,
femeile
mironosiţe,
toţi
mucenicii,
două mii de
ani, toţi
mărturisitorii
, toţi drepţii,
nu numai
clericii, orice
creştin care
a dus o viaţă
de… care a
respectat
poruncile lui
Dumnezeu–
din Vechiul
Testament,
vorbesc – s-
au mântuit,
nu? Toţi
ceilalţi au
format
sinagoga
satanei.
Prima dată a
pornit Lucifer
peste tronul
lui
Dumnezeu,
împotriva lui
Dumnezeu,
numai în
fruntea
cetei a doua
de draci. A
doua oară,
însă, a
pornit, s-a
unit CU
DOMNII
ZIDARI –
ZIDARI, ăia
care fac
ziduri – care
au făcut
turnul Babel.
Au pus
piatră peste
piatră, iar pe
urmă au pus
cărămidă
peste
cărămidă,
împotriva lui
Dumnezeu şi
peste tronul
lui
Dumnezeu.
Şi piatra şi
cărămida nu
e numai cea
materială.
Deci, tot ce
făceau şi
gândeau şi
vorbeau cu
alţii şi tot,
era totul
împotriva lui
Dumnezeu.
Adică şi
împotriva lui
Dumnezeu,
şi peste
tronul lui
Dumnezeu.
Zidar, în
limba
franceză,
înseamnă
mason. La
revoluţia
franceză,
francezii de
rând au
strigat:
Égalité!
Fraternité!,
iar urmaşii
celor de la
Turnul Babel
au strigat:
Écrasez!
Striviţi-L,
distrugeţi-L
pe infamul
Dumnezeu,
Care nu ne
lasă o
libertate
absolută!
„Dacă eu, cel
mai bun
român votat
de
dumneavoas
tră, vreau să
fac PARADA
hOMOSEXUA
LILOR, să nu
vie
Dumnezeu şi
nici Biserica
Ortodoxă să

ameninţe cu
Sodoma!”
Cine a
înţeles să
tacă. Cine
nu, să
întrebe.
Deci, nu toţi
francezii au
strigat la
fel.Numai
iniţiaţii,
urmaşii celor
care au făcut
turnul Babel,
au strigat:
„Striviţi-L,
distrugeţi-L
pe infamul
Dumnezeu,
Care nu ne
lasă să avem
o libertate
absolută,
adică
libertinaj!”
Deci ei Îl
ştiau pe
Dumnezeu.
Ştiu că dintre
dumneavoas
tră, chiar cei
care sunteţi
la un metru
de mine, mă
socotiţi
duşman al
lor. Pentru
că v-am spus
ieri că
Dumnezeu
spune:
Iubeşte pe
vrăjmaşul
tău! Şi eu
am spus: „Eu
înţeleg să
IUBESC pe
vrăjmaşul
meu, NU PE
vrăjmaşul lui
Dumnezeu”.
Astăzi, însă,
am să vă
vorbesc ce
simt şi cred
eu, mai mult
decât am
spus ieri.La
Liturghia de
astăzi, şi
toate
Liturghiile
care se fac
de ortodocşi,
pe tot globul
pământesc,
se spune
aşa: Pentru
cei chemaţi
[să intre în
Biserica lui
Hristos],
trebuie să ne
rugăm noi,
creştinii. Şi
ce să ne
rugăm?
Întâi, ca
Dumnezeu
să-i înveţe
cuvântul
adevărului.
Înţelegeţi?
Să le
descopere
Dumnezeu
Evanghelia
dreptăţii.
Evanghelia
dreptăţii
înseamnă a
credinţei, a
nădejdii şi a
dragostei.
Deci, şi
dragostea.
Dumneavoas
tră sunteţi
mult mai
informaţi ca
mine, că eu,
fiind şi orb,
şi noi aici nu
avem nici
televiziune,
nici ce aveţi
dumneavoas
tră, aparate
de
informaţie,
sunteţi mai
informaţi ca
mine.
Dumnezeu
le-a spus
evreilor: „Vă
scot din
pământul
ăsta, vă dau
pământ mai
bun, unde va
fi lapte şi
miere”, nu?
Dar ei, faptul

Dumnezeu
le-a spus „vă
dau”, l-au
transformat
în „îl luăm
noi!”
Dumnezeu
le-a dat tot
ce a promis,
dar ei
continuă să-
şi ia. Şi cel
mai bine
poţi să iei
când
privatizezi
tu. Nu spun
numai
cuvântul
„privatizat”,
dar înţelegeţi
prin el totul.
Şi, în curând,
oricine va fi
numit „
FUNDAMEN
TALIST”,
evreii au
dreptul să-l
distrugă şi
pe el şi
averea sa.
Aţi auzit
despre
fundamental
ism, nu? Ştiţi
definiţia voi.
Cine nu
acceptă ce
spun acuma
e
fundamental
ist, nu? Nu-i
fundamental
ist? Păi, nu
vrei să
renunţi la…
Cei trei tineri
din Babilon,
Anania,
Azaria,
Misail, când
au fost puşi
să se închine
la idoli, au
spus: „Nu!
Noi ne
închinăm
numai la
Dumnezeul
părinţilor
noştri,
strămoşilor
noştri!
Doamne,
Părinte al
părinţilor şi
al nostru, Tu
să fii
binecuvântat
, nu idolii!”
Deci, aşa
cum au făcut
cei trei. „Cât
am vrut Eu
să-ţi adun fiii
şi fiicele,
cum îşi
adună cloşca
puii sub
aripi,să-i
încălzească,
să-i ferească
de ulii şi de
orice, să
-i apere,să-i
ocrotească,
nu? Şi tu n-
ai vrut!” La
ai Săi a venit
şi ai Săi nu
L-au primit.
Şi atunci l-a
pus pe Saul
să predice la
neamuri, la
păgâni. Şi
Pavel, din
păgâni, i-a
făcut
creştini.Dar
tot Sfântul
Pavel ştii ce
spune? Un
lucru
minunat, cu
care-mi
permiteţi să
vă obosesc şi
eu. Spune:
după ce
antihriştii (
francmasonii
) vor omorî
milioane,
milioane de
creştini –
pentru că
scrie în
Talmud: „Pe
cel mai bun
dintre goimi,
ucide-l!”–,
deci, cei
săraci
ascultă ce le
spune
Talmudul,
nu? Nu-s
vinovaţi ei.
După ce vor
ucide mulţi…
Câţi evrei au
fost ucişi la
Holocaust?
Cât se ştie
sau cât se
spune? Opt
sute de mii.
Alţii zic
milioane.
Până la şase
milioane.
Nu, nu! Cât
se spune
despre asta,
nu cât a
fost.Se
spune că
şase
milioane.
Şase
milioane.
Câţi creştini
au omorât
evreii în
Holocaustul
roşu din
Rusia?
Treizeci de
milioane.
Nu-i
adevărat.
Văd că n-
aveţi, nu ştiţi
număruladev
ărat.Nu se
ştie
numărul.Un
fiu de-al
unui coleg
de-al meu
de liceu–se
cheamă
Motrescu,
medic – a
fost în URSS
şi s-a făcut o
statistică
nouă. Rudele
au dat toţi
date
[despre] cum
au fost ucişi
bunicii lor în
timpul
celălalt, în
Rusia.
Evreii,care
aveau cel
mai mare
cuvânt în
guvernul
comunist, şi
Marx şi
Engels au
fost tot
evrei, şi
urmaşii lor,
adică evreii
care erau la
conducere în
Rusia, au
ucis nu
numai pe
călugări, pe
preoţi, pe ţar
şi pe ăştia;
atâţia au
ucis, încât a
trecut de
şaizeci de
milioane.
Acesta a
scris o carte,
cu datele
prezente. O
găsiţi, est e
de vânzare
cartea. Pe
mine,însă,
nu asta mă
interesează.

interesează
ce a spus
Sfântul
Apostol
Pavel: după
ce evreii îi
vor măcelări
pe
creştini, pe
ortodocşi –
pentru că în
capitolul
XXIV de la
Matei… ia
citiţi titlurile!
Dărâmarea
Ierusalimului
.
A doua
venire a lui
Hristos şi
sfârşitul
lumii. Când
va veni
ceasul acela?
Mântuitorul
spune aşa:
„Cerurile
acestea se
vor schimba,
pământul se
va schimba,
va fi cer nou,
dar cuvintele
Mele, nu!”
Spune: „Vor
fi
strâmtorări,
chinuri mai
mari de când
a fost
lumea, de
când e
începutul
lumii şi până
acuma”, vor
fi mult mai
mari
chinurile
împotriva
ortodocşilor,
numai
pentru că au
numele de
creştin
ortodox, nu
pentru alt
motiv. Nu
pentru că
vor călca o
lege a
statului vor
fi ucişi. Dar
e mai
important ce
spune
altceva:
după ce vor
ucide, vor
ucide, vor
ucide, ei vor
conduce şi
nimeni nu se
va putea
opune. Dar
şi ei îşi vor
pune
întrebarea:
ăştia au
crezut în
Hristos, au
fost
fundamental
işti, noi în ce
credem???
Se vor
interesa: în
ce credem
noi? Acuma
am să vă
spun
adevărul, ce
spune
Sfântul
Apostol
Pavel. Dacă
Mântuitorul
la ai Săi a
venit
şi nu L-au
primit, El a
pus un
apostol nou
pentru
păgâni.Şi
asta au făcut
Saul şi Pavel,
nu? Adică nu
şi Pavel, Saul
a fost pe
urmă Pavel.
Şi ce spune
Sfântul
Apostol
Pavel?
Atunci când
Dumnezeu le
va descoperi
adevărul din
Testamentul
Vechi, se vor
întoarce la
Dumnezeul
vechi. Amin!

miercuri, 14 august 2013

lamuriri despre rugaciune

Insusi Apostolul Pavel a
spus: "duhul meu (adica
glasul) se roaga, dar
mintea mea este
neroditoare" (I Cor. 14,
14). "Caci noi nu stim sa
ne rugam cum
trebuie" (Rom. 8, 26),
intareste tot el. Din toate
acestea reiese ca in
rugaciune noi nu putem
scoate la iveala insusirile
ei, adica miezul ei!
In fata unei astfel de
neputinte care pune
stapanire pe orice om, ce
mai poate face acesta, din
vointa si puterea lui,
pentru mantuirea
sufletului sau? El nu-si
poate dobandi credinta
fara rugaciune si nici nu
poate face nici o fapta
buna fara ea. Ba chiar, la
urma urmei, nu este in
stare nici macar sa se
roage cu adevarat. Ce-i
ramane deci lui de facut?
Ce mai poate face el din
propria lui putere si
libertate ca sa nu piara, ci
sa se mantuiasca.

Asa cum in fiecare lucru
este o calitate, Domnul a
lasat aceasta insusire
numai in dependenta de
vointa si de darul Sau. Si,
pentru ca sa arate mai
limpede dependenta
omului de voia Sa si ca sa-
l cufunde mai adanc in
smerita cugetare , Domnul
n-a lasat pe seama voii si
puterii omenesti decat
cantitatea rugaciunii,
poruncindu-i sa se roage
neincetat, in orice vreme
si in orice loc, si tocmai
prin aceasta inmultire a
rugaciunii se descopera
mijlocul tainic ce duce
catre dobandirea
adevaratei rugaciuni; iar o
data cu rugaciunea, vin si
credinta, si implinirea
poruncilor si mantuirea.
Asadar, partea omului este
cantitatea. Deasa rostire a
rugaciunii ii e data si ii
este lasata in voia lui. Asta
o invata si Parintii
Bisericii. Sfantul Macarie
cel Mare spune: "A te ruga
des atarna de voia
noastra, iar a te ruga cu
adevarat este lucrarea
Duhului."
Prea cuviosul Isihie spune
ca rugaciunea deasa aduce
deprinderea, care mai
tarziu se face una cu firea,
si ca fara deasa chemare a
numelui Domnului Iisus
Hristos e cu neputinta sa-ti
cureti inima.
Prea cuviosii Calist si
Ignatie ne dau sfatul ca,
inainte de a purcede pe
calea nevointelor si a
faptelor bune, sa incepem
rugaciunea in numele lui
Iisus Hristos, rostind-o des,
neincetat, caci deasa
repetare curata chiar o
rugaciune necurata.
Fericitul Diadoh zice iarasi
ca, daca omul ar chema
numele lui Dumnezeu cat
mai des cu putinta, adica
daca s-ar ruga neincetat,
n-ar cadea in greseala.
Cata experienta, cata
intelepciune si cata
caldura cuprind aceste
indrumari practice ale
Parintilor! In simplitatea
lor plina de experienta ei
arunca o lumina asupra
cailor si mijloacelor de
desavarsire duhovniceasca.
Ce mare deosebire se afla
intre Sfintii Parinti si
inteleptii lumii, care vin cu
indrumari scoase dintr-o
cugetare seaca!
Mintea cauta sa se
indemne: fa cutare si
cutare fapta buna,
inarmeaza-te cu barbatia,
intre-buinteaza puterea
vointei, incredinteaza-te
de bunele urmari ale
faptelor bune; curata
mintea si inima de ganduri
desarte, umple locul lor cu
cugetari pline de
invatatura, fa binele si vei
fi cinstit si linistit; traieste
asa cum o cer mintea si
constiinta. Dar vai! in
ciuda tuturor straduintelor,
toate acestea nu-si ating
tinta fara rugaciunea
deasa si fara milostivirea
lui Dumnezeu pe care ea o
atrage.
Sa cercetam apoi
invataturile Parintilor si
vom vedea ce spun ei
despre curatirea sufletului.
De pilda, Sfantul Ioan
Scararul scrie: "Cand ti se
intuneca sufletul de
ganduri necurate,
biruieste-i pe potrivnici cu
numele lui Iisus,
chemandu-l cat mai des. O
arma mai puternica si mai
plina de izbanda nu vei
gasi nici in cer, nici pe
pamant."
Sfantul Grigorie Sinaitul
invata: "Sa stii ca nimeni
nu-si poate tine mintea in
frau prin propriile sale
puteri si, de aceea, cand te
napadesc ganduri
necurate, cheama numele
lui Iisus, de mai multe ori,
si atunci gandurile se vor
linisti de la sine."
Cat e de simplu si, in
acelasi timp, de la
indemana si plin de
experienta acest mijloc,
care nu se potriveste deloc
cu sfatul unei cugetari
uscate, care cauta sa
dobandeasca printr-o
inalta parere de sine si
prin lucrare proprie
curatenia sufleteasca!
Cumpanind aceste
indrumari intemeiate pe
viata practica date de
Sfintii Parinti , ajungem la
urmatoarea concluzie, si
anume: mijlocul cel mai
insemnat, cel mai potrivit
pentru dobandirea faptelor
de mantuire si de
desavarsire duhovniceasca,
este repetarea deasa,
neincetata a rugaciunii,
oricat ar fi ea de
neputincioasa.
Iubite suflet de crestin!
Daca nu gasesti in tine
puterea de a te inchina in
duh si in adevar, daca
inima ta nu simte inca
gustul dulce si caldura care
se ivesc in timpul
rugaciunii mintii, atunci
jertfeste pe altarul
rugaciunii ceea ce poti,
ceea ce atarna de vointa
ta, ceea ce este pe masura
puterilor tale.
Mai intai, uneste-ti gura cu
chemarea deasa,
neabatuta din calea
rugaciunii ; da slobozenie
acestui madular sa cheme
cat mai des, neincetat,
puternicul Nume al lui
Iisus Hristos. Aceasta fapta
nu este o munca grea si
sta in puterile fiecaruia.
Pe deasupra, aceasta o
cere si porunca plina de
experienta a Sfintilor
Apostoli : "Sa aducem
intotdeauna jertfa lui
Dumnezeu rodul gurii care
marturiseste Numele Lui."
Repetarea deasa a
rugaciunii va aduce
negresit deprinderea si se
va face una cu firea, va
atrage cu timpul mintea si
inima intr-o stare
cuviincioasa.
Dar o data cu aceasta, sa-
ti fie clar ca daca omul ar
implini, fara intrerupere,
porunca dumnezeiasca cu
privire la rugaciunea
neincetata, atunci el ar
indeplini toate poruncile
printr-una singura.
Daca ar savarsi neincetat
rugaciunea, in orice
vreme, in timpul oricarei
indeletniciri sau lucrari,
daca ar chema in chip
tainic Numele
dumnezeiesc al lui Iisus
Hristos, chiar daca la
inceput o va face fara nici
o caldura sufleteasca si
osandire de sine, ci numai
de sila, totusi, macar in
acest rastimp, el n-ar mai
avea vreme pentru
placerile simtite si
pacatoase.
Orice gand rau care vine sa
se furiseze in minte ar
intalni o piedica; orice
fapta pacatoasa savarsita
de cineva n-ar mai putea
fi judecata cu atata graba,
asa cum e judecata de o
minte desarta. S-ar curma
sau s-ar nimici cu totul
vorba mul-ta si zadarnica,
iar fapta necuviincioasa s-
ar curati imediat prin
puterea plina de har a
Numelui lui Dumnezeu ,
chemat atat de des.
Deasa practicare a
rugaciunii ar abate sufletul
de la faptele pacatoase si
l-ar atrage spre miezul
cunoasterii de sine, spre
unirea cu Dumnezeu! Iti
dai seama, acum, cat de
insemnata si de
trebuincioasa este
cantitatea, adica numarul
de rugaciuni? Deasa rostire
a rugaciunii este singurul
mijloc pentru dobandirea
unei rugaciuni curate si
adevarate, este cea mai
buna, cea mai lucratoare
pregatire pentru rugaciune
si cea mai dreapta cale
pentru atingerea scopului,
cale care duce, prin
rugaciune, la mantuire!
Ca sa te incredintezi mai
bine despre nevoia si
vrednicia unei rugaciuni
repetate cat mai des si cat
mai puternic cu putinta, ia
seama:
1. Fiecare indemn, fiecare
gand spre rugaciune nu
sunt decat lucrarea
Duhului Sfant si glasul
ingerului tau pazitor.
2. Numele lui Iisus Hristos
chemat in rugaciune
cuprinde o binecuvantata
putere de sine statatoare
si de sine lucratoare.
3. Nu te tulbura din
pricina necuratiei sau a
uscaciunii care insoteste
rugaciunea ta, ci cu multa
rabdare asteapta roadele
pe care cu siguranta le vei
culege dintr-o deasa
chemare a Numelui lui
Dumnezeu. Nu asculta
vorbele lipsite de practica
si de talc ale unei lumi
desarte, care cauta sa ne
incredinteze ca simpla
chemare a Numelui lui
Iisus, chiar atunci cand e
facuta cu toata staruinta,
insa cu raceala, ramane o
poliloghie nefolositoare.
Nu ! Puterea Numelui lui
Dumnezeu si deasa Lui
chemare isi vor aduce
roadele la timpul lor.
Un scriitor duhovnicesc
vorbeste foarte frumos in
aceasta privinta: "Stiu,
spune el, ca pentru multi
filosofi - care se inchipuie
a fi duhovnicesti, dar care
cauta peste tot o marire
inselatoare - repetarea
deasa, dar simpla,
singuratica, facuta cu gura,
nu are decat o mica
insemnatate si nu este
decat o indeletnicire de
rand. Dar ei se insala,
nenorocitii, si uita cuvantul
de indrumare al lui Iisus
Hristos. "De nu va veti
intoarce si nu veti fi
precum pruncii, nu veti
intra in imparatia
cerurilor" (Mt. 18, 3).
Ei alcatuiesc un fel de
stiinta in jurul rugaciunii,
zidita pe temeliile slabe
ale intelepciunii firesti. Dar
oare e nevoie de multa
invatatura, de minte sau
de cunostinta ca sa spui cu
o inima curata: Iisuse, Fiul
lui Dumnezeu, miluieste-
ma? Oare nu astfel de
rugaciuni au fost laudate
de insusi dumnezeiescul
nostru invatator? Oare nu
prin aceste rugaciuni,
rostite in scurte cuvinte,
dar repetate adesea, au
fost dobandite si savarsite
minunile?
Ah! Iubite suflet de crestin!
Vegheaza si sa nu taci
cand e vorba de chemarea
neincetata in rugaciune a
Domnului! Si chiar daca
strigatul ar iesi dintr-o
inima inca raspandita si
plina de cele ale lumii, cu
atat mai mult ai nevoie!
Trebuie numai s-o spui
mereu, sa nu taci si poti fi
linistit: rugaciunea se va
curati prin ea insasi de
partasia ei cu cele lumesti.
Nu uita niciodata ca "mai
mare este Cel ce e in voi
decat cel ce este in
lume" (I In. 4, 4).
"Dumnezeu este mai mare
decat inima noastra si pe
toate le stie", zice
Apostolul.
Dupa toate aceste
incredintari, hotaraste-te si
incearca sa petreci macar
o singura zi veghind
asupra omului launtric,
intr-o repetare deasa a
rugaciunii tale, in asa fel
incat, treptat, chemarea lui
Iisus Hristos in rugaciune
sa se faca o cat mai multa
vreme. Si aceasta
intaietate a rugaciunii fata
de lucrurile vietii iti va
arata la vremea potrivita
ca ziua n-a fost pierduta,
ci castigata pentru
mantuire si ca, in
cumpana dreptei judecati
dumnezeiesti , rugaciunea
deasa, ca o balanta,
usureaza talerul
slabiciunilor si faptelor
tale, stergand pacatele
savarsite in acea zi si
sadite in cartea aducerii-
aminte adica in constiinta,
asezandu-te totodata pe
treapta dreptatii si
daruindu-ti nadejdea ca
vei primi o lumina care sa
se prelungeasca si in viata
vesnica.

Marturisirile sincere ale
unui pelerinul rus catre
duhovnicul sau

luni, 5 august 2013

Pr. Arsenie Papacioc ar fi zis..

Cititi va rog articolul
Despre buletinele cu cip
de pe portalul Doxologia,
un proiect al Mitropoliei
Moldovei si Bucovinei –
Arhiepiscopia Iasilor,
dezvoltat si administrat de
Doxologia Media, cu
binecuvantarea Inalt
Preasfintitului Parinte
Teofan, Mitropolitul
Moldovei si Bucovinei.

Este un indemn pro cip
pe care l-ar fi facut
Parintele Arsenie Papacioc,
din care urmatoarea fraza
e teribila:

"Vei fi vinovat când vei
consimţi tu lepădarea, nu
că ai pus mâna pe o hârtie
pe care scrie „lepădat de
Hristos”.

Nu ni se indica sursa: o
carte, un interviu intr-o
revista, o inregistrare. Am
cautat si pe internet si n-
am gasit.

Cand a spus-o?

Ce stim cert este ca in
ultima parte a vietii era
categoric anti cip.

Iata ce zicea in 2011:
Noi una şi bună ştim: nu
ne lepădăm! În problema
asta mi-a plăcut răspunsul
patriarhului Greciei:
„Miroase a 666! N-a
precizat data. Miroase a
666”. Pe urmă vin actele
mai directe, până te prinde
de tot.

Asadar, fraza aceea
citata de Doxologia a spus-
o mai demult. Asta daca a
spus-o, caci am mari
dubii.

Sa o studiem oleaca,
indiferent cine ar spune-o.

Asadar:

Vei fi vinovat când vei
consimţi tu lepădarea, nu
că ai pus mâna pe o hârtie
pe care scrie „lepădat de
Hristos”.

Se recunoaste deci ca pe
o anumita hartie scrie
„lepadat de Hristos”. Si
cum titlul este Despre
buletinele cu cip , atunci pe
buletinele cu cip scrie
„lepadat de Hristos”.

Dar cand pui mana pe
un buletin cu cip, deja si
semnezi pentru el. Ce
inseamna semnatura pe
un document? Anume ca
tu consimti cele scrise
acolo. Este evident, caci
altfel nu semnezi. Mai
exact consimtim un
document pe care scrie
„lepadat de Hristos”. Cine
e lepadat de Hristos? Iar
evident, cel cu datele
inscrise acolo si care a mai
si semnat, adica a mai si
consimtit. Si ce fac cu acel
document? Ma identific
peste tot ca un „lepadat de
Hristos”.

Sa analizam acum cazul
in care nu e vorba de
buletin cu cip, caci multi
sunt atat de indoctrinati
sa-l accepte, incat nu vor
sa auda cu nici un chip
macar un inceput de
indemn de a-l refuza. Sa
presupunem ca e vorba
orice hartie in general, pe
care ar scrie „lepadat de
Hristos”. O coala A4 sa
zicem. Daca pe ea scrie
cum ca ortodoxul X e
„lepadat de Hristos” si Y i-
o da in mana lui X, nu
inseamna nimic pentru X.
El poate s-o arunce sau s-o
puna deoparte si s-o arate
fratilor zicand: iata ce
ticalosie mi-a dat Y.
Dar daca Y il pune pe X
s-o semneze, cum e? Cum
e cand te semnezi pe o
hartie pe care scrie ca esti
„lepadat de Hristos”?

Iata ce ne invata
Parintele Nicolae
Steinhardt:

Diavolul: sa incheiem un
pact.
- Nu.
- Atunci hai sa semnam un
document prin care
recunoastem si tu si eu ca
doi plus doi fac patru.
- Nu.
- De ce? Nu admiti ca doi
si cu doi fac patru? De ce
n-ai subscrie un adevar
incontestabil?
- Nu-mi pun semnatura
alaturi de a ta nici pentru
a recunoaste ca exista
Dumnezeu.

Iata si cum puneau
problema Sfintii din
vechime:

Acum vreo şaisprezece
veacuri în urmă strălucea
în părţile Egiptului ca o
stea luminoasă Cuviosul
Paisie cel Mare.
Din numărul cel mare al
ucenicilor săi, Cuviosul
Paisie avea pe unul mai
de-aproape pe care îl
iubea mult pentru
nerăutatea şi pentru
simplitatea lui. A mers
odinioară acest ucenic în
cetate spre a vinde
rucodelia (lucrul mâinilor).
Întorcându-se în schit
după câteva zile, vede cu
mirare ucenicul că
duhovnicescul lui Părinte
(adică Paisie), care îl avea
la atâta dragoste, acuma
nu-i mai dă nici o atenţie.
Nici măcar blagoslovenia
obişnuită nu i-o mai dă
bătrânul, ba încă se
fereşte de el ca de un
străin. Se uită lung la el ca
şi cum nu l-ar cunoaşte.
Mirat de această străină
schimbare, ucenicul îl
întreabă:
“Părinte, de ce te fereşti
aşa de mine ?”
“Dar cine eşti tu, că eu nu
te cunosc?”, îi răspunde
bătrânul.
“Cum nu mă cunoşti, nu
sunt eu cutare ucenic, pe
care îl iubeai asă de
mult?”
“Ucenicul acela era creştin
(răspunde el) nu aşa cum
eşti tu. Chipul tău din
afară seamănă cu dânsul,
dar sufletul tău a murit
duhovniceşte. Semnele
credinţei celei vii s-au
pierdut de la tine şi eşti ca
un mort între noi. Spune-
mi, ce ai păţit pogorându-
te în cetate?”
“N-am păţit nimic şi n-am
săvârşit nici un
rău” (răspunse ucenicul).
“Ticălosule (îi zice
bătrânul), ai suferit cea
mai mare pagubă şi mai
zici că n-ai păţit nimic!
Atâta de nesimţitor eşti!
Fugi acum de la mine căci
nu mai pot sta de vorbă cu
cel care s-a lepădat de
Hristos!”
“Cum părinte, eu m-am
lepădat de Hristos!” (a
strigat cu spaimă ucenicul
şi a început a plânge cu
suspinuri).
Apăsat de mustratea cea
aspră, bietul ucenic şi-a
adus aminte despre o
îmtâmplare pe care a avut-
o când mergea spre cetate.
Şi anume s-a întâlnit în
cale cu un evreu foarte
meşter la cuvânt şi
viclean. Acesta se arăta a
fi un om învăţat şi iscusit
în cuvintele Scripturii.
Văzând el pe ucenic că
este simpluţ şi cam sfios a
început să discute despre
Domnul nostru Iisus
Hristos.
Între altele, jidovul cel
viclean şi-a vărsat veninul
lui de şarpe, zicând că nu
este Hristos adevărat acela
pe care îl cinstesc creştinii,
ci altul este Hristos, adică
acela pe care îl aşteaptă
jidovii.
La aceste vorbe hulitoare,
ucenicul din cauza
prostimii lui, n-a îndrăznit
să mustre pe spurcatul
nepot al lui Iuda, nici nu
şi-a astupat urechile şi nici
nu s-a tulburat ca să se
depărteze de el, ci a mers
cu el înainte pe cale.
S-a sfiit de vicleanul jidov
şi în loc să-l mustre, a
căutat să-i ţină hangul la
vorbă şi anume a rostit că
poate să fie aşa cum zice
el.
Prin cuvântul “poate”
ucenicul a dat să înţeleagă
că nu este nici el sigur de
venirea Domnului, ca şi
cum ar zice că nici el nu
este departe de părerea
jidovului necredincios.
Îndoiala cea de o clipă,
care s-a strecurat în
mintea lui cea proastă, a
fost socotită ca o lepădare
de Hristos şi Cuviosul
Paisie a cunoscut cu duhul
căderea ucenicului şi s-a
tulburat.
Nepăsarea şi sfiala pe care
a arătat-o ucenicul faţă de
jidovul hulitor a fost ca o
trădare a sfintei credinţe;
pentru asta se ferea
cuviosul de ucenic. Abia
după o pocăinţă cu multe
lacrămi fierbinţi (ca şi
oarecând Sf. Apostol Petru)
a fost primit ucenicul
iarăşi în slujbă de către Sf.
Paisie. [...]
-----------------------------------

Un monah
foarte simplu
cu socoteala
mintii, era
ucenic al
Sfantului
Paisie si
asculta bine
de toate
poruncile lui.
Acesta,
ducandu-se
odata in
Egipt sa
vanda niste
lucruri de
mana, s-a
gasit in cale
cu un evreu
si mergea
impreuna cu
dansul. Iar
evreul,
cunoscand
simplitatea
monahului,
cu pangarita
lui limba a
varsat intr-
insul veninul
sarpelui cel
stricator de
suflete, care-
l avea in
inima sa,
zicandu-i:
“O,
monahule,
pentru ce
credeti voi
asa, la
intamplare,
in Cel
Rastignit,
fiindca nu
este El Mesia
cel asteptat,
ci altul!
Pentru ca
altul este
acela, iar nu
acesta in
Care credeti
voi,
crestinii!” Iar
monahul,
din
nerautate si
din
prostimea
inimii sale,
s-a amagit si
a raspuns:
“Poate asa
este, cum
zici tu”.
Si indata, vai
de primejdia
ce a patimit
ticalosul,
caci a cazut
din darul
Sfantului
Botez,
precum se
va vedea in
cele
urmatoare,
caci
intorcandu-
se in pustie
si vazandu-l
dumnezeiesc
ul Paisie, nu
voia sa-l
primeasca
nicidecum,
nici chiar sa-
l vada, nici a
se apropia
de dansul
sa-i
vorbeasca, ci
se intorcea
de la el. Iar
ucenicul,
vazand pe
batranul sau
ca se
intoarce de
la el, s-a
intristat
foarte mult
si se mira
care sa fie
pricina. De
aceea,
cazand la
picioarele
lui, i-a zis:
“Parinte,
pentru ce te
intorci de la
mine,
ticalosul, si
nu voiesti sa
ma vezi, ci
te
ingretosezi
ca de o
uraciune?
Acest lucru
nu mi l-ai
facut
niciodata!”
Batranul i-a
zis: “O,
omule, cine
esti tu ca nu
te cunosc?”
Ucenicul i-a
raspuns: “O,
parinte, dar
ce lucru
neobisnuit ai
vazut la
mine ca nu
ma cunosti?
Oare nu sunt
eu cutare,
ucenicul
tau?”
Batranul a
zis: “Ucenicul
meu acela
era crestin si
avea Botez;
dar tu nu
esti ca acela!
Iar daca esti
ucenicul
meu acela, a
fugit de la
tine Botezul
si semnele
crestinilor!
Spune-mi ce
ti s-a
intamplat si
ce ai patimit
pe drum?”
El a raspuns:
“N-am patit
nimic!”
Batranul i-a
zis: “Fiule,
du-te
departe de la
mine, ca nu
sufar a auzi
vorbe din
gura omului
care s-a
lepadat de
Hristos! Daca
ai fi fost tu
ucenicul
meu, te-ai fi
vazut cum
erai mai
intai”. Atunci
el a suspinat
adanc si,
varsand
lacrimi care
porneau pe
batran spre
milostivire, a
zis: “Eu
insumi sunt
ucenicul tau,
iar nu altul,
si nu cunosc
nicidecum
greseala
facuta si nici
ca am facut
vreun rau”.
Marele
Paisie a zis:
“Cu cine ai
vorbit cand
te-ai dus pe
drum?” Acela
a raspuns:
“Cu un evreu
am vorbit
impreuna,
iar cu
altcineva
nu”. “Ce ti-a
zis el si ce i-
ai raspuns
tu?” “Nu mi-
a spus
altceva decat
aceasta, ca
“Hristos nu
este acesta
la Care va
inchinati voi
crestinii, ci
un altul care
are sa vina”.
Eu i-am
raspuns:
“Poate asa
este cum zici
tu””.
Iar batranul
a zis catre
dansul:
“Ticalosule,
dar ce este
mai rau si
mai urat
decat
aceasta care
ai zis? Cu
aceasta te-ai
lepadat de
Hristos si te-
ai dezbracat
de Sfantul
Botez. Deci
du-te,
plange-te pe
tine cum
voiesti, caci
cu mine nu
ai parte,
deoarece
numele tau
s-a scris
impreuna cu
aceia care s-
au lepadat
de Hristos si
te vei munci
impreuna cu
dansii!”
Acestea
auzindu-le
ucenicul, a
suspinat din
adancul
inimii si se
tanguia si
striga,
zicand:
“Miluieste-
ma, parinte,
pe mine, rau
norocitul, ca
nu stiu ce sa
ma fac! Din
neluarea
mea aminte,
am lepadat
dumnezeiesc
ul Botez si
m-am facut
bucurie
diavolilor;
insa alerg
catre tine,
dupa
Dumnezeu,
nu ma trece
cu vederea
pe mine,
ticalosul!”
Rugandu-se
in acest chip
ucenicul, cu
lacrimi mai
mult decat
cu cuvinte, a
pornit pe
batran spre
milostivire.
Deci i-a zis:
“Fiule,
ingaduieste
putin sa rog
indurarile si
mila lui
Dumnezeu
Iubitorul de
oameni,
pentru tine”.
Zicand
aceasta,
ruga
fierbinte pe
Dumnezeu si
cerea iertare
pentru
ucenicul sau.
Iar
Dumnezeu
n-a zabovit,
ci a iertat
indata
pacatul
ucenicului si
l-ainvrednicit
iarasi de
darul
Sfantului
Botez,
pentru ca
dumnezeiesc
ul Paisie a
vazut Duhul
cel Sfant
intrand ca
un porumbel
in gura
ucenicului;
iar duhul cel
de hula a
iesit ca un
fum,
risipindu-se
in vazduh.
Astfel s-a
adeverit pe
deplin ca si-
a primit
cererea sa
si,
intorcandu-
se, a zis
catre
ucenicul lui:
“O, fiule,
slaveste pe
Dumnezeu si
multumeste-
i impreuna
cu mine, ca
a iesit din
tine duhul
cel necurat
al hulei si in
locul lui a
intrat Duhul
Sfant si ti s-a
dat iarasi
darul
Botezului.
Deci ia
aminte bine
sa nu cazi si
altadata in
cursele
paganatatii
din neluare
aminte si din
lenevirea ta,
nici sa-ti dai
sufletul sa
arda in focul
muncii
pentru vreun
alt pacat”.
Astfel a
indreptat pe
ucenic.

http://www.
crestino
rtodox.ro/
calendar-
ortodox/sf-
apostol-iuda-
ruda-
domnului-
cuv-paisie-
mare-36181.
html

deci a
pierdut
ucenicu
Botezu sau
nu zicand
Poate??,
-caci a cazut
din darul
Sfantului
Botez
-Ucenicul
meu acela
era crestin si
avea Botez;
dar tu nu
esti ca acela!
Iar daca esti
ucenicul
meu acela, a
fugit de la
tine Botezul
si semnele
crestinilor!
-Fiule, du-te
departe de la
mine, ca nu
sufar a auzi
vorbe din
gura omului
care s-a
lepadat de
Hristos!
-Din
neluarea
mea aminte,
am lepadat
dumnezeiesc
ul Botez si
m-am facut
bucurie
diavolilor;
-Cu aceasta
te-ai lepadat
de Hristos si
te-ai
dezbracat de
Sfantul Botez
-deoarece
numele tau
s-a scris
impreuna cu
aceia care s-
au lepadat
de Hristos
-a fugit de la
tine Botezul
si semnele
crestinilor.

sursa: saccsiv

vineri, 2 august 2013

HOW OLD IS THE ORTHODOX FAITH?


• If you are a Lutheran,
your religion was founded
by Martin Luther, an ex-
monk of the Roman
Catholic Church, in the
year 1517.

• If you belong to the
Church of England, your
religion was founded by
King Henry VIII in the year
1534 because the Pope
would not grant him a
divorce with the right to
remarry.

• If you are a Presbyterian,
your religion was founded
by John Knox in Scotland
in the year 1560.

• If you are a
Congregationalist, your
religion was originated by
Robert Brown in Holland in
1582.

• If you are a Protestant
Episcopalian, your religion
was an offshoot of the
Church of England,
founded by Samuel
Seabury, in the American
colonies in the 17th
century.

• If you are a Baptist, you
owe the tenets of religion
to John Smyth, who
launched it in Amsterdam
in 1606.

• If you are of the Dutch
Reformed Church, you
recognize Michelis Jones as
founder because he
originated your religion in
New York
If you are a Methodist,
your religion was
founded by John and
Charles Wesley in
England in 1774.

• If you are a Mormon
(Latter Day Saints), Joseph
Smith started your religion
in Palmyra, New York in
1829.

• If you worship with the
Salvation Army, your sect
began with William Booth
in London in 1865.

• If you are a Christian
Scientist, you look to 1879
as the year in which your
religion was founded by
Mary Baker Eddy.

• If you belong to one of
the religious sects known
as “Church of the
Nazarene”, “Pentecostal
Gospel”, “Holiness
Church,”, or “Jehovah’s
Witnesses,” your religion is
one of the hundreds of
new sects founded by men
within the past hundred
years.
If you are a Roman
Catholic, your church
shared the same rich
apostolic and doctrinal
heritage as the Orthodox
Church for the first
thousand years of its
history since during the
first millennium they were
one and the same Church.
Lamentably, in 1054, the
Pope of Rome broke way
from the other four
Apostolic Sees
(Patriarchates), by
tampering with the original
Creed of the Church, and
considering himself to be
the universal pastor over
other Sees and infallible.

• If you are a Uniate
Roman Catholic of any
Eastern Rites, you had
your roots in the Orthodox
Church, but were forced
into the Roman Catholic
Church, either by financial
hardship, or regional
political/ ecclesiastical
unrest (e.g.: Malankara
Syrian Catholics), or by
western colonialization
(e.g.: Syro-Malabar Rite),
or by military strength.
IF you are an Orthodox
Christain
If you are an Orthodox
Christian, you religion was
founded in the year 33 by
Jesus Christ, the Son of
God. It has not changed
since that time. Our
Church is now almost 2000
years old. And it is for this
reason, that Orthodoxy,
the Church of the Apostles
and the Fathers is
considered the true “One,
Holy, Catholic, and
Apostolic Church.”

• This is the greatest
legacy we can pass on to
the young people of the
new millennium!

theorthodoxchurch.info/blog/ocrc/2009/06/how-old-is-the-orthodox-faith/

joi, 1 august 2013

"Cel mândru
osândește în stânga și în
dreapta. Cel smerit însă,
ajuns până la pătrunderea
harică a stării lui de păcat,
se consideră mai rău decât
alții. Îi pare sincer rău de
nefericita lui stare morală,
plânge înaintea lui
Dumnezeu pentru greșelile
sale și însetează doar
pentru un singur lucru –
după milă. El se simte
vrednic de osândă. Când
vede pe fratele său că
greșește, nu-i socotește
păcatul mai greu decât al
său. Căci gustă pe viu
greutatea propriilor lui
păcate."

(Arhimandrit Serafim
Alexiev, Vederea păcatelor
noastre, Tâlcuire la
Rugăciunea Sfântului
Efrem Sirul, Editura Sophia
București -2008)

marți, 30 iulie 2013

Sfantul Ioan Iacob Hozevitul

La ușa milostivirii (rugăciune către Maica Domnului) de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul Preasfanta Maica si Fecioara, Nadejdea sufletului meu, Tu esti a mea mijlocitoare La Milostivul Dumnezeu. De n-ar avea in ceruri lumea Rudenie de pe pamant, Atunci ar fi pustie viata, Asemenea unui mormant! De nu erai Tu primavara A veacului intelenit, Ar fi ramas de-a pururi iarna Si soarele n-ar fi zambit. De n-ai fi revarsat Tu zorii Peste pamantul adormit, Atuncea umbra cea de moarte Ar fi ramas fara sfarsit. Iar astazi, Preacurata Maica, Cand toti ne-am abatut la rau, De nu Te vei ruga fierbinte Ne paraseste Fiul Tau! Trimite semn de pocainta Poporului nedumerit Si ada iarasi la credinta Pe sufletul cel ratacit! Dezleaga, Preacurata Maica, Catusele celor robiti Si daruieste-le rabdare Crestinilor napastuiti! Semnul Sfintei Cruci de Sfântul Ioan Iacob Semnul crucii este noua Scutul cel mantuitor Care departeaza raul Si ne da la toate spor. Deci sa facem cum se cade Crestinescul nostru semn, Caci vrajmasii fug atuncea Ca de preacinstitul lemn. Iar acei ce bat in cobza Si pe cruce o ingana, Au samanta necredintei Si pecete rea la mana! N-au evlavie in suflet, Nici rusine la obraz Plecaciune nu pot face Ca-i “boierul pe grumaz”! Domnul cerurile pleaca Pentru neamul omenesc, Iar la El sa-si plece capul- Multi crestini nu se silesc. El intinde sus pe cruce Mainile dumnezeesti, Tu macar a face “semnul” Omule nu te silesti. El ne mantuie crestine Savarsindu-Se pe lemn, Iara tu socoti rusine Taina Sfintei Spovedanii de Sfântul Ioan Iacob Taina Sfintei Spovedanii O cunoastem din predanii, Cat de mare rol anume Are, pentru-ntreaga lume Pentru ea, Mantuitorul A vorbit la-ntreg poporul, Ca nu este mantuire Fara de marturisire. Pentru ca Hristos ne-nvata, Sfintii Apostoli dau povata Sa ne spovedim mereu Slugilor lui Dumnezeu. Pentru taina pocaintei Au grait, de-asemeni sfintii Ei canoane au fixat Sa ne spovedim curat. Si Biserica ne cheama, Si ne-nvata ca o mama, Si cu multa umilinta Sa venim la pocainta. Pocainta-i taina mare Data pentru fiecare Pentru drept si pacatos Care crede in Hristos. Pentru tanar si batran Pentru sluga si stapan Pentru cel de la amvon Pentru cel ce sta pe tron. Pentru turma si pastori, Pentru cei din inchisori, Pentru cel ce zace-n pat, Pentru tot cel botezat. Si precum ne-nvata Crezul Spovedania-i botezul Care spala, care curma Tot pacatul, fara urma. De voiti mai mult sa stiti In Scriptura sa cititi; Veti gasi exemple multe De-ar fi cine sa le-asculte. Oare frate, n-ai vazut Pe David cand a cazut, Cum s-a spovedit curat Lui Nathan ce l-a mustrat? Chiar si Petru, ravnitorul, Si-a tradat Mantuitorul, Ba si-n public s-a jurat: “Nu-l cunosc, cu- adevarat!” Iar cand Domnul l-a privit Petru, jalnic s-a cait Si a plans in toata viata Umezindu-si zilnic fata. Apoi, Pavel, tot la fel Nu a plans destul si el? Cand pe multi crestini lega si la Templu-i aducea? Si cati sfinti si cuviosi N-au iesti din pacatosi? Care-au plans si-au suspinat Pentru orisice pacat. Tot mereu parintii nostri Si parintii dragi ai vostri, Post de post se spovedeau Si mereu se-mpartaseau. Ei nu amanau cu anii Taina Sfintei Spovedanii, Ci faceau cu pregatire Sfanta lor marturisire. Si n-aveau atunci ca noi Viata buna, ci nevoi, N-aveau carti de rugaciune, Nici biserici mari si bune. N-aveau preoti multi in sate, Dar vezi, nici asa pacate, Nu cantau ca noi frumos, Ci traiau dupa Hristos. Nu spuneau din gura multe Ci doreau mai mult s- asculte, Orice vorba, orice sfat Le primeau cu-adevarat. In “bratele parintesti” de Sfântul Ioan Iacob Ramas de mic orfan pe lume, Ca un copil al nimanui, Mi-am pus nadejdea mea spre Domnul Cerand de-a pururi mila Lui Bunica, Dumnezeu s-o ierte, Mi-a semanat de timpuriu In suflet tainele credintii Si rodul lor ma tine viu O, scumpa mea batrana sfanta Eu, tot ce am iti datoresc, Caci m-ai adus la cunostinta Parintelui Celui Ceresc “Cand tatal meu” (cum zice psalmul) “Si mama mea m-au parasit, Atuncea Domnul cel din ceruri La sanul milei m-a primit Deci, suflete al meu smerite Intraripeaza-te mereu, Prin rugaciune prea fierbinte Si dragoste spre Dumnezeu. Privind in inima cu mintea Sa cauti tainicul izvor, Din care viata se adapa Cu darul cel mantuitor Urmeaza calea mantuirii Traind in pace singurel Si toata grija cea lumeasca S-o lepezi astazi pentru El. Dorul bunicii de Sfântul Ioan Iacob- Hozevitul Pe prispa casei sta la soare Batrâna cu nepotul ei, Privind duios acum în zare, Cum zboara cârd de funigei. Pe spatele încovoiate Cad perii albi de sub tulpan Si singura ei mângâiere E nepotelul cel orfan. Fiind acuma sarbatoare, Batrâna pe nepot l-a pus Ca sa citeasca dintr-o carte Cu <>. Dar numai cât începe rostul Si dânsa prinde iar a plânge, Incât în pieptul lui cel fraged Prunceasca inima se frânge! - <>? Cu vocea ei nespus de dulce, Si înecata în suspin, Rosteste catre el, privindu- l Ca niciodata mai blajin: - <> - <> Sau pentru ce nu s-a întors?>> - <> - <> - <>! De tatal tau nu stiu acuma, Iar maica ta, saraca, nu-i! Maxim, când a plecat de- acasa, Mai mult ca toate m-a rugat - Sa fiu ca mama si parinte Pentru micutul lui baiat! Mereu astept cu nerabdare Sa vina dânsul din <> Si vad ca <> Nu spun nimica despre el. Ma uit în zare totdeauna Si uneori eu stau la drum, Având asa închipuirea Ca poate vine el acum. Aud ca el a fost în lupta Cu ungurii peste Carpati Si multi din regiment cu dânsul Au fost prizonieri luati. De asta înca trag nadejde, Ca poate sa-l mai vad venind, Dar anii trec si bucuria Mereu se-arata zabovind! Si nu mi-ar fi asa de jale Când te-as vedea mai marisor; Dar iata, esti abia de-o schioapa Si eu ca mâine poate mor! Ca mine nimeni n-are mila Sa-ti poarte grija, fiul meu, Decât doar singur Milostivul Si înduratul Dumnezeu! La El sa-ti pui toata nadejdea, Pe El sa-L rogi mereu fierbinte, Ca El fiintelor sarmane Le este <>! Când maica-ta era în viata, Am pus atunci fagaduinta, Sa merg la Sfânta Mânastire, Grijindu-ma de pocainta. Dar parasindu-te parintii A fost nevoie sa te cresc, Si n-am avut, saraca, parte De cinul cel calugaresc! De-ar face Dumnezeu prin tine Plinirea sfântului meu dor! Sa am si eu o mângâiere Ca te-am pazit ca un odor! >> Stergându-se la ochi batrâna, Saruta pe nepot cu drag, Iar el citeste mai departe Al <> Sfânt sirag! Epigrama de Sfantul Ioan Iacob Daca nu se duce mintea Sus la ceruri sau la moarte, Prea usor se rataceste La vorbirile desarte. Si de nu se odihneste Mila pacii intru noi, Vom gasi mereu pricina De gâlceava si razboi. Iar cand nu ne dam silinta Spre cunoasterea de sine, Cântarim mai totdeauna Numai faptele straine. Savarsirea Cuvioasei Maria Egipteanca de Sfantul Ioan Iacob In vremea noptii langa apa In lunca Sfantului Iordan Asteapta cautand in zare Un pustnic Calamonitean. Ce ai batranule Parinte, De esti asa nerabdator Si tot privesti in “ceea parte” Cu ochiul tau iscoditor? Ai pus vreo undita in apa Si n-o gasesti la locul ei Sau la loc mai bun de pescuire De ceea parte poate vrei? Dar asta nu se face noaptea, S-o faci mai bine de cu zi Si-i lucru de mirare Avvo, Ca-ti vine dor a pescui! Asa s-ar fi mirat oricine Vazandu-l pe batran sezand La miezul noptii langa apa (Pescar pe el l-ar fi crezand). Dar dupa cum se vede treaba Nu-i este lui de pescuit De sta asa in nemiscare, Rugandu-se necontenit. Privind mai bine, vom cunoaste Ca este “Pustnicul Zosima”, El poarta mantie in spate, La piept: Epitrahil si schima. Un vas bisericesc in mana, El tine prea cuviincios Avand dumnezeiescul Sange Cu Sfantul Trup al lui Hristos. In vremea asta el asteapta Din ceea parte de Iordan, Sa vie spre impartasire “Sihastra de neam Egiptean”. Un an de zile se-mplinise De cand s-a inteles cu ea S-aduca “Sfintele” Batranul Si-acuma ea intarzia! In mintea lui i se strecoara O banuiala cu fior: “Dar poate nu mai sunt eu vrednic Sa vad acum acel “! Si daca vine ce voi face? De luntre nu m-am ingrijit”! Acestea cugetand Batranul Un plans amar l-a napadit. Dar numai iata ca zareste Pe Sfanta pustnica venind Deasupra apei (ca pe gheata) Mirat o vede el pasind. Pe trupul ei parlit de soare Si ca o scandura uscat Ea poarta doar o zdreanta veche Pe care Pustnicul i-a dat. In ziua cand era sa moara Atuncea s-a impartasit Si pentru asta pe Zosima Mai inainte l-a vestit. Caci vrand sa moara nestiuta I-a zis sa vie la un an S-o afle ca mai inanite De ceea parte de Iordan. Cu multa nerabdare Avva In anul urmator venind Aflat-a trupul Cuvioasei De un an de zile adormit. Iar in nisip era scrisoare Cu ziua savarsirii ei: Ca-i este numele “Maria” S-o-ngroape dupa obicei. Cantandu-i cele cuvenite Sedea Batranul cugetand, Ca nu avea nici o unealta Sa-i faca groapa in pamant! Dar, O! Minune prea slavita! Venind un leu infricosat, Cu ghearele scobind indata, Mormantul Sfintei a sapat! Apoi plecandu-se cucernic In pace el s-a departat Iar pustnicul cu multe lacrimi Cinstitul trup a ingropat! Luceferii stiintei de Sfantul Ioan Iacob Invatatii ce de astazi Tot se straduiesc mereu, Ca deplin sa dovedeasca Ca nu este Dumnezeu. Cu progresele stiintei Ca si mandrul “Lucifer”, Dansii vor sa se inalte Astazi mai presus de cer. Doua “usi” le stau in fata Si raman aici mirati, Dupa cum la “poarta noua” Sta un bou “sa ma iertati”. Una este “usa vietii” Care lor li s-a inchis, Alta este a pierzarii Care groaznic s-a deschis. Cate le ajunge capul, Se grabesc sa nascoceasca, Ca sa fabrice “viata” Si pe moarte s-o opreasca Orice uneltesti atee, Viata nu vei fabrica Iar de rafuiala mortii Nicidecum nu vei scapa. Toate cele nascocite, Cand ajungi langa mormant, N-au valoare nici ca pleava Care se arunca-n vant! Daca nu cunosti-n viata, Pe Mantuitorul tau, Vei cunoaste dupa moarte Tirania “celui rau”. Cugetari scurte Niciodata duhul nostru Nu se poate linisti Daca nu ne dam silinta “Intru Domnul a trai”. Dupa cum nu tace pruncul Cand lipseste maica sa, Tot asemenea si duhul Nu se poate alina. Intru Domnul este pacea, Intru el odihna mea, Calea cea adevarata Si acum si pururea. Cand mintea vrea sa zboare La Bunul Dumnezeu, Atunci vrajmasul tainic Ne bantuie mereu. Imprastie gandirea Ca pulberea in vant Si cauta sa traga Privirea la pamant. Priveliste desarta Ne-arata cel viclean Ca sa pogoare mintea Din “vesnicul liman”. Piatra nesimtirii mele S-a facut ca un mormant Care vesnic ma apasa Si ma trage la pamant. O, de s-ar misca odata Piatra sufletului meu Ca sa faca loc luminii Sfinte de la Dumnezeu. Intunerice de patimi Inlauntrul meu domnesc, Iar vlastarele virtutii Toate se ingalbenesc.

glasul constiintei

Iata
lumea
te
indeamna
La
rasfatul
ei
Si plecandu-te chemarii,
Prada esti destrabalarii.
Haine noi acum la moda,
Trebuie sa ai,
Iar a sufletului haina
Cum o vei pazi in taina?
Plecaciuni cu lingusire
Trebuie sa stii,
Iar cand stai la Rugaciune
Nu mai este plecaciune.
Vizitari cu multa fala
Trebuie sa faci,
Iar la Sfanta Liturghie
Stai cu inima pustie.
Cu stiintele naturii
Mintea ti-ai hranit,
Iar ceva din vesnicie
Mintea ta nimic nu stie.
Pana cand mai este vreme
Cauta-ti liman,
Daca soarele se pleaca,
Luntrea vietii se ineaca.
Fugi de lumea cea desarta
Plina de sminteli,
Si cu flacara credintii,
Tine calea pocaintii.
Lasa cartile profane
Fara capatai
Si le ia pe cele sfinte
Ca sa prinzi ceva la minte.
La prietenii din lume
Nu te potrivi,
Ci sa ai prietenie
Cu cinstita curatie.
Mintea ta este faclie
Fara untdelemn,
De la Domnul cere mila
Pana cand mai ai “festila”.
Vantul rau al necredintii
Canta la urechi,
Si de uiti “chemarea
sfanta”
Vei juca precum iti canta.
Tine minte frica mortii,
Nu uita de ea,
Cine nu-i deprins s-o
poarte,
Sufletul isi da la moarte.
Rugaciune cu trezvire
Cauta sa ai
Caci prin darul rugaciunii
Piere duhul uraciunii.
Inaltarea cea desarta
Grabnic s-o arunci,
Caci la gandul inaltarii
Bate vantul desfranarii.
Cu naravul trandavirii
Nu calatori,
Caci pe urma trandavirii
Vine boala nesimtirii.
Fii cu dragoste curata
Catre Dumnezeu,
Parasind pe cea trupeasca
Pentru cea Dumnezeiasca.
Spre adancul umilintii
Pleaca-te mereu,
Caci din “apa umilintii”
Au baut in viata sfintii.
Sfantul Ioan Iacob
Hozevitul

o, om

O,
om,
ce
mari
raspunderi
ai
De
tot
ce
faci
pe
lume,
De
tot
ce spui, in scris sau grai
De pilda ce la altii dai,
Caci ea, mereu, spre iad
sau rai
Pe multi o sa indrume.
Ce grija trebuie sa pui
In viata ta in toata,
Caci gandul care-l scrii sau
spui
S-a dus… in veci nu-l mai
aduni
Si vei culege roada lui
Ori viu, ori mort, odata.
Ai spus o vorba, vorba ta,
Mergand din gura-n gura,
Va-nveseli sau va-ntrista,
Va curati sau va-ntina,
Rodind samanta pusa-n ea
De dragoste sau ura.
Scrii un cuvant… cuvantul
scris
E-un leac sau o otrava,
Tu vei muri, dar tot ce-ai
scris
Ramane-n urma drum
deschis
Spre moarte sau spre
paradis,
Spre-ocara sau spre slava.
Ai spus un cantec, versul
sau
Ramane dupa tine
Indemn spre bine sau spre
rau,
Spre curatie sau desfrau,
Lasand in inimi rodul sau
De har sau de rusine.
Arati o cale, calea ta
In urma ta nu piere,
E calea buna sau e rea,
Va prabusi sau va-nalta,
Vor merge suflete pe ea
Spre cer sau spre durere.
Traiesti o viata… viata ta
E una, numai una,
Oricum ar fi, tu nu uita
Cum ti-o traiesti vei
castiga
Ori fericire pe vecie,
Ori chin pe totdeauna.
O, om! Ce mari raspunderi
ai,
Tu vei pleca din lume,
Dar ce ai spus, prin scris
sau grai
Sau lasi prin pilda care-o
dai
Pe multi, pe multi, spre iad
sau rai
Mereu o sa-i indrume.
Deci nu uita!…Fii credincios
Cu grija si cu teama
Sa lasi in urma luminos,
Un semn, un gand, un
drum frumos,
Caci pentru toate,
neindoios,
Odata vei da seama.

Marturisirea fara indoiala de Sf.Ioan Iacob Hozevitul

Un crestin,cu simplitate
Ravnitor de mantuire
Se-ntorcea scarbit odata
De la sfanta manastire.
Patruzeci de ani de-a
rândul
El mergea la spovedire
La un iscusit Duhovnic,
Neavând nici o jignire.
Dar acum văzând la dânsul
Nişte lucruri de sminteală,
Se-ntorcea creştinul nostru
Plin de multă îndoială:
Spovedirea mea săraca
Este fără de valoare
Căci asemenea Duhovnic
N-are dar de deslegare!
Socoteam că are viaţă
Decât alţii mai “cu dar”,
Iar acum îl văd că este
Un beţiv şi un curvar!
Cam aşa zicea în sine
Omul desnădăjduit
Şi mai mult n-avea curajul
Pentru mers la spovedit.
Ajungând în toiul zilei
La un pârâiaş curat
A băut cu lăcomie
Fiind foarte însetat.
Apa limpede şi rece
L-a făcut iscoditor
Ca să vadă unde este
Al pârâului izvor.
Deci mergând pe malul
apei
A ajuns într-o vâlcea
Unde se afla izvorul,
Dar acolo ce era?
Apa ceia minunată
Se vedea ieşind din mal,
De pe gura unui câine
Precum iese din canal.
În mirarea lui s-arată
Sfântul înger la izvor
Şi vorbeşte către dânsul
Cam în felul următor.
Omule nechibzuit,
Ce te uiţi aşa pierdut,
Poate ai vreo îndoială
Pentru apa ce-ai băut?
Ai simţit ceva devale
Te-ai îngreţoşat cumva?
“Nicidecum, răspunde
omul,
Bună apă mai era!”
Dacă n-ai băut cu greaţă,
Vătămare nu-ţi va fi,
Căci izvorul nu se spurcă
Ori pe unde ar ieşi.
Deci să iei din asta pildă
Pentru spovedirea ta,
Ca să nu mai ai părere
Îndoindu-te cumva!
Darul Sfânt este din ceruri
Ca izvorul din pământ,
Preotul este organul
Duhului Celui Prea Sfânt.
După cum ieşind din gură
Apa n-a pierdut hotarul,
Nici păcatele la preot,
Nu au împuţinat darul.
Fii încredinţat creştine
Că mărturisirea ta
De Hristos a fost primită,
Nu te îndoi de ea!

Poetul si talharul

Undeva, într-o cetate, trăia
un poet, care îşi folosea
talentul (darul de a scrie
versuri), primit de la
Dumnezeu, numai în rău,
căci scria poezii de prost
gust, în care Dumnezeu şi
sfinţii erau defăimaţi. De
aceea, în vremea lui,
puţini îi citeau nesuferitele
lui versuri.
Nu departe de poet, într-o
pădure, trăia un tâlhar, de
care se temea multă lume
şi care săvârşise multe
fapte rele. Totuşi, pe lângă
faptele lui cele rele, a
construit şi el, pe drumul
care trecea pe lângă
pădure, o fântână. După
un timp, când s-a terminat
firul vieţii, au murit
amândoi şi au fost duşi în
iad pentru faptele lor cele
rele. Tâlharul, pentru
faptele lui cele rele, avea
sub el o flacăra foarte
mare, ce-l acoperea
aproape tot; poetul avea
numai un foc mic care-l
ardea. Cu timpul flacăra de
sub tâlhar se micşora
pentru faptul că oamenii
care treceau pe acel drum,
unde se găsea fântâna
construită de tâlhar, se
bucurau când beau apă şi
îl pomeneau pe acela care
a construit-o, căci fântâna
avea o apă tare bună şi îşi
potoleau setea cu ea. Însă
flacăra de sub poet se tot
mărea, fiindcă oamenii
care îi citeau poeziile, se
sminteau, deveneau
necredincioşi şi din cauza
lui negau existenţa lui
Dumnezeu, pierzându-şi
sufletele. În timp ce
tâlharul mai avea doar un
foc micuţ sub el, flacăra de
sub poet se mărea mereu…
Această istorioară scoate în
evidenţă păcatul smintelii,
care este mai mare decât
alte păcate, tocmai pentru
faptul că prin ea se pierd
mai multe suflete. Una e
să faci un păcat de care să
dai răspuns înaintea lui
Dumnezeu numai tu, şi
alta e să dai răspuns de
păcatele altora, fiindcă i-ai
smintit, căci zice Hristos:
„Iar cine va sminti pe
unul dintr-aceştia mici
care cred în Mine, mai
bine i-ar fi lui să i se
atârne de gât o piatră de
moară şi să fie afundat
în adâncul mării. Vai
lumii, din pricina
smintelilor! Că smintelile
trebuie să vină, dar vai
omului aceluia prin care
vine sminteala.”(Matei
18, 6-7)

duminică, 28 iulie 2013

Aceasta este una dintre
cele mai bune explicatii a
faptului ca Dumnezeu
îngaduie durerea si
suferinta:
Un om a mers la frizer ca
sa-si tunda parul si sa-si
taie barba. În timp ce
frizerul si-a început lucrul,
ei au început sa poarte o
conversatie interesanta.
Au vorbit despre multe
lucruri si despre diverse
obiecte. În cele din urma
au început sa vorbeasca
despre Dumnezeu, iar
frizerul a declarat :
“Eu cred ca Dumnezeu nu
exista.”
“De ce spuneti asta?” a
întrebat clientul. “Trebuie
doar sa iesiti pe strada si
veti realiza ca Dumnezeu
nu exista. Spuneti-mi,
daca Dumnezeu exista, ar
fi atâtia oameni bolnavi?
Ar fi atâtia copii
abandonati?Daca
Dumnezeu ar exista, nu ar
fi nici suferinta si nici
durere. Nu-mi pot imagina
un Dmnezeu iubitor care
sa îngaduie astfel de
lucruri.”
Clientul s-a gândit un
moment, dar nu i-a
raspuns deoarece nu a
vrut sa stârneasca o
cearta. Frizerul si-a
terminat treaba, iar
clientul a parasit frizeria.
Chiar când a iesit din
frizerie, a vazut pe strada
un om cu par mare,
încâlcit si murdar si o
barba mare. Arata murdar
si neîngrijit. Clientul s-a
întors la frizerie si i-a spus
frizerului :
“ Stiti ce? Frizerii nu
exista.”
”Cum puteti spune asta? A
întrebat frizerul surprins.
“Sunt aici , sunt un frizer si
tocmai te-am aranjat!”
”Nu!” a exclamat clientul.
“Frizerii nu exista, si daca
ar exista atunci nu ar fi
nici oameni cu par lung si
murdar si cu barba
netaiata, cum e omul acela
de afara.”
” Ah, dar frizerii exista!
Asta se întâmpla când
oamenii nu vin la mine.”
“Exact!” a afirmat clientul.
“Asta e ideea! si
Dumnezeu exista! Asta se
întampla când oamenii nu
vin la El si nu-L cauta
pentru a-i ajuta. De aceea
este atâta suferinta si
durere în lume.”

Un om a visat ca mergea
pe malul marii alaturi de
Dumnezeu. Pe cer au
inceput sa se arate una
cate una scene din viata
lui. In multe din ele a
observat doua urme de
pasi pe nisip: urmele
pasilor lui si urmele
pasilor lui Dumenezeu. A
remarcat insa ca, de multe
ori, de-a lungul vietii era
doar un singur rand de
urme. Si tocmai in
momentele cele mai triste
si mai grele. Pus pe
ganduri, l-a intrebat pe
Dumnezeu: ''-Doamne, mi-
ai spus ca daca Te urmez,
vei merge alaturi de mine
toata viata mea. Dar cand
am fost in cele mai mari
necazuri, a ramas doar un
singur rand de urme. Nu
inteleg de ce m-ai lasat
singur cand aveam mai
mare nevoie de
Tine!"Domnul i-a raspuns:
"-Scumpul meu copil, Eu te
iubesc si nu te voi lasa
niciodata.In momentele de
incercare si suferinta ai
vazut doar un singur rand
de urme pentru ca Eu te-
am luat in brate!"

ISTORIOARE CU TÂLC DUHOVNICESC


Duhul Sfant: Roata
credintei
Intr-o zi, un om
credincios fu intrebat de
un prieten al sau:
- Spune-mi, frate, cand
omul se intoarce din nou
la Dumnezeu, ce daruri
incep sa lucreze mai intai
in viata lui: credinta,
cainta, frica de iad,
nadejdea?
Credinciosul i-a raspuns:
- Spune-mi, prietene,
cand o roata incepe sa se
invarta, care-i spita care
porneste mai intai?
- Pornesc toate deodata,
raspunse prietenul.
- Vezi, zise credinciosul,
asa e si cand, sub bataia
vantului Duhului Sfant,
sufletul nostru porneste
la drum nou. Toate
darurile ceresti si
sufletesti se pornesc
deodata, spre o rodnica
lucrare, intocmai ca
spitele rotii.
Dumnezeu: Copilul
intelept
Un gospodar, fiind
incercat de nevoi, fu silit
sa-si mute familia intr-o
casa mai mica.
Nevasta lui, auzind
vestea aceasta, plangea.
Unul dintre copii o
intreba:
- De ce plangi, mama?
Ea se jelui, zicand:
- De-acu' vom sta intr-o
casa mica, urata, si vom
fi saraci.
Copilul o intreba din nou:
- Mama, in casa aceea
mica si urata n-are sa
mai fie Dumnezeu?
Rusinata de vorbele
copilului, mama isi sterse
lacrimile si nu se mai
jelui.
Recolta buna si
Dumnezeu
Doi sateni stateau de
vorba.
Unul zise:
- Sunt foarte multumit de
recolta mea si-ti
multumesc si dumitale
pentru ajutorul pe care
mi l-ai dat la carat.
Celalalt raspunse:
- Si eu iti multumesc ca
mi-ai dat o mana de
ajutor cand am secerat.
Un copil al unuia din ei,
care se afla de fata, ii
zise tatalui sau:
- Tata, dar lui Dumnezeu
nu-i multumesti ca ti-a
dat recolta buna?
Cei doi sateni, rusinati, se
privira si-si zisera in
sinea lor: "Copilul are
dreptate. Noi am uitat de
Dumnezeu".
Iertarea: Chiar de nu
esti vinovat, cere
iertare!
Un satean era certat cu
altul. Diavolul ii puse in
minte gandul sa ucida pe
cel cu care se dusmanea.
Celalalt, care era un om
credincios, cand se duse
la spovedit, ii spuse
parintelui despre aceasta
vrajmasie.
Preotul ii spuse ca se va
putea impartasi numai
daca se impaca cu
dusmanul sau.
Omul merse atunci la cel
cu care era certat si-i
zise:
- Iata, prietene, am venit
sa-ti cer iertare si sa ma
impac cu tine, ca vin
Sfintele Pasti si as vrea sa
ma impartasesc...
Celalalt ii raspunse:
- Bine-ai facut c-ai venit,
pentru ca, uite, trebuie
sa-ti spun ca de trei ori
te-am pandit la loc dosnic
sa te omor. Multumesc lui
Dumnezeu c-ai venit si
m-ai ferit astfel de mare
pacat.
Cu sufletul plin de
dragoste, cei doi sateni isi
dadura mana si de-atunci
ramasera prieteni buni.

Invatatura Domnului:
Din lume, dar nu ai ei
Un crestin ii spunea unui
prieten ca el nu intelege
vorbele Mantuitorului:
«Voi sa fiti din lume, dar
nu sa fiti ai lumii».
Atunci, prietenul sau,
care era un om mai zidit
in invatatura Domnului, i-
a raspuns:
- In lume, cu oamenii se
petrece intocmai ca si cu
pestii in mare. Cu toate
ca apa marii e sarata,
pestii nu sunt sarati. Asa
si cu oamenii: ei pot trai
in lume fara sa ia
«saratura» ei, adica
pacatele ei.
Maica Domnului: "Fara
stricaciune..."
- Cum a putut naste fara
stricaciune Sfanta
Fecioara Maria pe
Domnul nostru? il
intreaba un om pe un
preot.
Preotul ii raspunse:
- Lumina soarelui trece
prin geam si vine la noi
fara sa strice sticla
geamului. Tot
deasemenea, lumina
vietii a trecut prin Maica
Preacurata fara sa-i strice
trupul.
Mantuirea: Azi, nu
maine...
Un om plin de pacate,
ascultand o predica
despre mantuirea
sufletului, prin primirea
sfintei invataturi a
Domnului nostru Iisus
Hristos, se hotari sa
inceapa si el o viata
lipsita de greseli, dar isi
zise:
"Incep de maine".
Peste noapte insa,
pacatosul muri.
"Maine" este vorba
Diavolului, numai "azi"
este vorba lui Dumnezeu.
Patimile: Cununa
virtutii
Un intelept din vechime,
care toata viata luptase si
biruise toate pornirile
rele, iesi intr-o zi la
plimbare avand in jurul
capului o coroana verde
de stejar.
Niste trecatori il oprira,
spunandu-i:
- Numai vitejilor din
razboaie li se cuvine
aceasta...
Iar el le raspunse:
- Oameni buni, eu am
biruit dusmani mai tari si
mai cumpliti decat cei de
pe campul de lupta. Am
biruit saracia, am infrant
lenea, am gonit trufia,
am zdrobit patimile
trupesti...
Cei ce strigasera la el
ramasera rusinati la
aceste vorbe, dandu-si
seama ca inteleptul acela
avea dreptate.
Pocainta: Drumul
lacrimilor
Un mare bandit, dupa ce
a trait o viata de
nelegiuiri, si-a luat
indemnul sa se pocaiasca.
A mers la un pustnic si i-
a spus gandul lui.
Pustnicul l-a sfatuit:
- Ia un butoi mare si
umple-l cu apa. Si cand o
fi plin, sa stii ca
Dumnezeu te-a iertat.
Omul merse si facu asa.
Dar din ce turna, din aia
butoiul ramanea gol.
Turna zadarnic.
Incepu el atunci sa se
mahneasca, zicandu-si:
"Se vede treaba ca nu
gasesc iertare la
Dumnezeu...".
Asa de mare era
mahnirea lui, ca incepura
sa-i curga lacrimile.
Atunci s-a petrecut o
minune.
Butoiul s-a umplut pe
data, iar omul a simtit in
suflet mangaierea iertarii
lui Dumnezeu.
Numai prin lacrimile
caintei putem capata de
la Dumnezeu iertarea
pacatelor noastre.
Rugaciunea: Potolirea
fricii
Fiind furtuna mare,
capitanul unei corabii ii
dadu porunca celui mai
tanar marinar sa se urce
pe catarg si sa lege o
franghie ce se rupsese.
Marinarul se infricosa si,
inainte de a se urca, se
duse putin in cabina sa.
Cum se intorsese inviorat
la fata, capitanul il ispiti:
- Ai baut o gura de
rachiu!?
- Nu, raspunse supus
marinarul, m-am rugat
lui Dumnezeu.
Sfanta Impartasanie:
Leacul minunat
Intr-o casa de muncitor
sarac dar plin de credinta
in bunatatea lui
Dumnezeu zacea de grea
boala un copilas. Doctorul
nu mai avea nici o
nadejde sa-l scape. Mama
copilului, ostenita de
veghe, astepta voia lui
Dumnezeu.
Vazand ca boala nu se da
batuta, femeia il cheama
pe preot sa-l
impartaseasca pe copil.
Dupa ce-i dadu sfanta
impartasanie, parintele il
intreaba pe copil:
- Cum iti este?
Copilul isi aduna toate
puterile si raspunse:
- Da, mi-e foarte bine.
A doua zi, cand veni
doctorul, fu tare uimit:
copilul era mult mai bine.
Peste o saptamana,
copilasul se juca in
ograda cu fratii lui,
insanatosit pe deplin, cu
toate ca nu mai fusese
nici o nadejde.
Fiindca una-i puterea
omului si alta este cea a
lui Dumnezeu.
Sfanta Scriptura: Ceea
ce nu arde
Luand foc odata casa
unui om credincios din
Scandinavia, au ars toate
lucrurile, afara de Biblie,
care fu gasita neatinsa.
Tot asa s-a intamplat la
focul din biserica de la
Costesti. Sfanta
Evanghelie a scapat
neatinsa de foc.
Cuvantul lui Dumnezeu
nu poate fi atins de foc,
ci el e stapan pe foc.
Sfanta Treime: Unul si
trei, trei si unul
- Cum se poate inchipui
Sfanta Treime in una si
aceeasi fiinta? intreaba
odata un om pe un preot.
Preotul ii raspunse:
- Ia pilda, fiule, soarele.
El unul este, si totusi, trei
chipuri are. El, cu lumina
si caldura lui una sunt, cu
toate ca-s trei. Si-s trei,
cu toate ca-s una.
Adevaratul prieten
Sfantul Grigore cel Mare
atata de smerit era, ca
intotdeauna zicea:
- Prieten imi este cel ce-
mi arata greselile si
dusman cel ce ma lauda.
Si aceste vorbe erau ale
unui sfant...
"Spune-mi de cele rele
ale mele..."
Daca mergea cineva la
Sfantul Macarie si-i
spunea ca e om mare si
sfant, el nici nu voia sa-i
raspunda.
Dar daca venea cineva si-
i spunea: "Tii minte,
parinte, cand erai in lume
si furai silitra ca s-o
vinzi?", cu acela Macarie
statea de vorba bucuros,
raspunzandu-i la tot ce-l
intreba.
Cu ce-l biruim pe Diavol
Sfantul Macarie, cel
traitor in pustie, se intalni
intr-o zi cu Diavolul.
Si i-a spus acesta:
- Multe rabd eu, Macarie,
de la tine si nu pot sa te
birui. Toate cate faci tu,
fac si eu. Postesti tu,
postesc si eu; priveghezi,
nici eu nu dorm deloc.
Dar una este cu care tu
ma biruiesti pe mine...
Si Macarie l-a intrebat:
- Ce este aceea?
Diavolul i-a raspuns:
- Smerenia ta.
Viata: Saculetul cu
pietre
Umbland odata pe tarmul
marii, un om a gasit un
saculet cu pietre negre si
marunte.
Mergand incet pe drum si
neavand ce face, scotea
pietre din saculet si le
arunca in pasari cu ele. A
zvarlit asa toate pietrele
afara de una, pe care a
dus-o acasa.
Acolo i-a aratat-o unui
vecin care, vazand-o, l-a
intrebat cu mirare:
- Unde ai gasit-o? Piatra
aceasta este de mare
pret.
Afland aceasta, omul
acela nepriceput s-a
intors pe tarmul marii sa
caute pietrele aruncate,
dar n-a mai gasit nimic.
Asa facem si noi cu zilele
vietii noastre. Fiecare an,
fiecare luna, fiecare zi
sau ceas al vietii noastre
sunt tot atatea comori pe
care ni le da Dumnezeu
ca sa le folosim pentru
mantuirea noastra si
ajutorarea semenilor, iar
noi adesea le mistuim pe
lucruri desarte. Iar
vremea trece si
intoarcere n-are, asa ca
patimim si noi ca omul
care arunca zadarnic
pietrele gasite pe tarmul
marii.
Viata vesnica: Cand se
ispraveste, abia
incepe...
Doi oameni taiau lemne
in padure.
Doborand un copac, unul
din ei, care parea a fi un
om fara credinta, zise:
- Iata, asa e si cu viata
noastra... Traim, ne
zbatem, si la urma vine
moartea si ne doboara ca
pe busteanul acesta, si
nimic nu se alege de
noi...
Celalalt, care era un
credincios, ii raspunse:
- Nu-i asa, prietene. Abia
dupa ce am doborat acest
bustean vom putea vedea
daca e bun de cladit sau
daca e scorburos si bun
numai de aruncat pe foc.
Asa e si cu noi. Abia dupa
ce murim vede bunul
Dumnezeu ce trebuie sa
faca cu noi: sa ne aseze
de-a dreapta Lui, intru
viata cea vesnica, sau sa
ne arunce in focul cel
nestins...
Tovarasul sau cazu pe
ganduri si peste putina
vreme se intoarse si el la
credinta.

duminică, 21 iulie 2013

trei voi, trei noi, miluieste-ne pe noi!

Vizionaţi „Τρεις εσείς, τρεις κι εμείς” pe YouTube

Odată,
o
corabie
cu
câteva
sute
de
oameni
călătorea
spre
Ierusalim. Pe cale, la
corabie s-a stricat ceva şi
căpitanul a zis:
- Trebuie să ancorăm
undeva pentru a repara
corabia.
Şi, văzând în depărtare o
insulă care părea pustie, s-
au apropiat de ea, au
ancorat şi au mers mai
departe cu bărcile.
Era o insulă cu multă
vegetaţie. Oamenii au ieşit
şi ei din corabie şi au
început să umble pe insulă
să vadă ce fel de pământ
era acolo, pentru că
vedeau flori diferite, păsări
diferite faţă de ce văzuseră
în ţara lor. Şi, aşezându-se
ei să mănânce, văd
deodată trei oameni care
fugeau şi ziceau aşa:
- Trei voi, trei noi,
miluieşte-ne pe noi.
Atâta spuneau, dar,
vorbind în limba
corăbierilor, aceştia îi
înţelegeau.
Şi toţi se întrebau ce e cu
aceşti oameni, aşa că au
alergat după ei prin
pădure, i-au înconjurat şi
i-au dus apoi la
comandantul corabiei.
Acesta i-a întrebat:
- De unde sunteţi voi? De
când staţi aici?
Dar aceia păreau că îşi
uitaseră limba, pentru că
nu spuneau decât "Trei
voi, trei noi, miluieşte-ne
pe noi". Apoi, uşor au
început să spună:
- Acum vreo 30 de ani,
aproape de această insulă
s-a sfărâmat o corabie. Noi
eram copii şi am ajuns aici
pe câteva scânduri. Erau şi
părinţii noştri pe vapor,
dar ei au murit. Şi trăim
aici de atunci.
- Şi din ce trăiţi?
- Am găsit aici de
mâncare, că sunt nişte
pomi pe insulă, cu
seminţe, fructe.
Atunci marinarii le-au
lăsat din mâncarea pe care
o aveau la ei, apoi i-au
mai întrebat despre viaţa
lor pe insulă. Căpitanul le-
a spus:
- Noi plecăm mâine. N-aţi
vrea să veniţi cu noi?
- Noi nu mergem nicăieri,
vrem să rămânem aici.
Avem tot ce ne trebuie şi
suntem fericiţi.
- Dar ce sunt vorbele
acestea pe care le tot
spuneţi mereu: "Trei voi,
trei noi, miluieşte-ne pe
noi"?
- Când eram mici am auzit
de la părinţii noştri că
Dumnezeul nostru este
Treime. Unul se cheamă
Tatăl, altul Fiul şi altul
Duhul Sfânt.
Ei nu ştiau că e un
Dumnezeu în trei
persoane.
- Şi ne-am gândit că dacă
Ei sunt în cer şi noi pe
pământ, să ne rugăm ca
Aceia trei din cer să ne
miluiască pe noi trei de pe
pământ. Această rugăciune
o ştim: "Trei voi, trei noi,
miluieşte-ne pe noi".
Pe vapor era şi un episcop
care mergea la Sfintele
Locuri. Şi el a spus către
preoţii care călătoreau şi
ei:
- Săracii, nici rugăciunea
"Tatăl nostru" nu o ştiu.
Haideţi, dacă tot înnoptăm
aici, să îi învăţăm.
Şi i-au învăţat preoţii cum
să se roage, iar dimineaţa
corabia, care fusese
reparată, a plecat.
În timp ce vaporul se
îndepărta, unul din cei trei
a zis:
- Eu am uitat, voi mai
ştiţi?
- Nici eu nu mai ştiu.
- Haideţi după vapor, că nu
este departe.
Şi au început să fugă pe
apă ca pe uscat şi ziceau
către cei de pe corabie:
- Mai staţi, mai staţi!
Cei de pe corabie, văzând
că aceştia mergeau pe
apă, s-au înspăimântat.
Corabia a încetinit şi ei s-
au putut apropia şi au zis:
- Am uitat "Tatăl nostru".
Iar episcopul, văzând că
merg pe apă fără să se
afunde, precum Hristos a
mers pe mare, le-a spus:
- Nu mai ziceţi "Tatăl
nostru", ci cum aţi zis până
acum, că este bine.
Atunci cei trei s-au prins
de mână pe apă şi, plini
de bucurie, au zis "Trei
voi, trei noi, miluieşte-ne
pe noi" până ce au ajuns
la mal.
Iată puterea rugăciunii şi a
credinţei! Ei şi-au dorit să
cunoască învăţătura
despre Sfânta Treime, dar
nu au putut să o
descopere dintr-odată. Ei
ştiau de un Dumnezeu în
trei persoane şi se rugau
neîncetat, dar când ziceau
aceasta, o rosteau din
toată inima. Iar Dumnezeu
le-a dat să fie sfinţi.