niste comentarii interesante..
"SERAFIM ROSE vorbeste de
actiunile umanitare ca de o nouă
religie. Acestea vor înlocui
dogmele şi vor şterge graniţele
dintre religii. Incepatorul dintr-o
mănăstire trebuie să se
conformeze direct acţiunilor de
slujire a aproapelui. Viaţa
duhovnicească şi lupta personală
cu patimile rămâne o opţiune
individuală. Stareţii îşi dedică
viaţa oamenilor din afară şi dacă
mai rămâne ceva timp se mai
discută ceva şi cu vieţuitorii din
mănăstire. Problema apare când
monahul sau fratele începător
trebuie să vorbească despre
starea lui şi el nu mai are o atitudine smerită. Chiar dacă
vorbeşte frumos duhul lui e
răzvrătit şi bineînţeles că el singur
e vinovat de situaţia în care a
ajuns. Se consideră că Tainele
Spovedaniei şi Împărtăşaniei cu
Trupul şi Sângele lui Hristos
rezolvă de la sine problema fără
să mai fie nevoie de nimic. Căile
războiului duhovnicesc sunt
ignorate pentru că prea puţini
stareţi le mai cunosc. De obicei
toată predica stareţului se rezumă
la a cere monahilor ascultare
oarbă fară a oferi soluţii concrete
la războiul personal al fiecăruia.
Se vorbeşte mulţimii dar se ignoră
războiul nevăzut particular al
fiecăruia. Mănăstirile din România
sunt ale poporului nu ale
călugărilor. Unii călugări pleacă
dintr-un loc într-altul în speranţa
de a găsi ceva mai bun. Alţii nu
pleacă şi suferă totul în tăcere. Ei
de obicei sunt lăudaţi pentru
răbdarea lor dar nimeni nu îi
cunoaşte de fapt. Construcţiile,
banii şi lipsa personalului sunt
nevoile principale ale unui stareţ.
Dacă nu ar mai fi nimic de
construit şi nici o nevoie de bani
oare câţi stareţi ar şti ce să facă
cu viaţa lor? Slujbele sunt pe locul
5. Într-o mănăstire cu 20 sau 30
sau 50 de vieţuitori găsești la o
vecernie de după-amiază maxim 3
monahi în biserică. Grijile pentru
supravieţuire ale călugărilor le-au
depăşit pe cele ale mirenilor.
Călugării sunt talpa
monahismului. Ei muncesc mai
mult decât mirenii. Și de la munca
asta “nerambursabilă” care se
cheamă ascultare de bună voie
începe formarea monahului. Marii
duhovnici monahi atât de
cunoscuţi oare cum s-au
înduhovnicit? Ei au suferit în
răbdare. Ei nu vorbesc de
suferinţele lor cu atât mai puţin
de persoanele care le-au
provocat. Ei au biruit cu
rugăciunea, cu lupta pentru
iubirea vrăjmaşilor, prigoniţi unii
chiar de stareţii lor, alţii de
călugări. Un monah începător care
caută Raiul nu ştie ce îl aşteaptă
şi din partea cui. Vorbesc aici de
călugării simpli care nu au nici o
şansă la o carieră monahală. Ei
nu au slavă înaintea oamenilor. Și
de obicei mirenii nu știu de
existenţa lor. Ei nu ştiu să cânte
frumos. Ei nu au maşini sau
calculatoare sau telefoane
mobile. Ei de obicei au un miros
specific ascultării de la oi, de la
vaci, sau de la porci. Ei nu au pe
nimeni care să le aducă ceva. Ei
trebuie să se mulțumească doar
cu mâncarea de la trapeză. Ei nu
sunt daţi la şcoală niciodată
pentru că nu îi “duce” mintea. Ei
nu au baie personală. Ei nu sunt
angajaţi la buget cum sunt
ceilalţi. Ei nu au timp să ajungă la
slujbe. Ei nu au timp să citească
ceva din cauza oboselii ş. a. m. d.
Desigur că sunt şi mănăstiri
normale. Tu care citeşti acum
probabil nu ai văzut decât
mănăstiri normale. Şi până la
urmă fiecare trebuie să îşi asume
propria viaţă şi să nu
deznădăjduiască. Se spune că cine
pleacă se autoelimină. Serafim
Rose spune că umanitarismul este
o viclenie drăcească pentru
oameni şi cred că asta e valabil şi
pentru călugări."
Geronimo
raspuns:
Am ramas foarte
impresionat de descrierea
asta. 100% adevarat
fiecare cuvant si se
potriveste cu situatia care
de multi ani este in mai
toate manastirile. Aceasta
situatie care nu prea se
vede din exteriorul
manastirii, este o mare
pacaleala draceasca, si
este inceput de noua
religie.
Asta este cred eu cea mai
strasnica lovitura pe care a
dat-o diavolul ortodoxiei,
faptul ca viata
manastireasca se
concentreaza azi numai pe
constructii si bani. A doua
lovitura, poate la fel de
strasnica, este faptul ca
preotii de mir sunt
reeducati chiar de episcopi
si facutatile de teologie sa
fie total nepasatori fata de
sfanta traditie, si sa
asculte orbeste. Cu astfel
de calugari si preoti nu mai
cum sa aperi nimic, cei
care mai au ceva potential
sunt nivelati prin
caramizile lui faraon
( calugarii ) si amenintari
( preotii ), incet si sigur.
In fruntea manastirilor
sunt pusi cei la care are
evlavie lumea, si aceia
sunt aproape intotdeauna
cei mai avari si egoisti
dintre calugari ( care
seamana cel mai bine cu
mirenii ). Cu astfel de
stareti ce fel de sporire
duhovniceasca sa mai vezi
prin manastiri ? Doar
constructii vei vedea, si ca
fiecare calugar ravneste la
functii prin manastire, ca
sa fie si el bagat in seama.
Am vazut situatia asta prin
manastiri, dar nu as fi
putut sa o descriu asa de
bine cum a descris-o sf
Serafim mai sus. Sfintele
Taine sunt folosite in
manastiri doar ca ” metode
” de a face pe calugar sa
fie muncitor si sa nu
carteasca. Cam atat. E un
fel de profanare. De aia se
si spune de altfel ”
calugarii trebuie sa se
impartaseasca rar “,
tocmai pentru ca
Impartasania nu mai are
importanta in viata
crestina, decat ca mijloc de
reeducare, si devine
necesara doar atunci cand
un calugar a inceput sa
carteasca impotriva
staretului. Atunci abia ” e
necesara ” ” spovedania “,
adica reeducarea. Iar cine
carteste mai des e dat
afara pentru ca e prea
obositor.
Intr-un cuvant, situatia
asta e foarte periculoasa,
si nicidecum mantuitoare.
Emanuel
raspuns:
Se deraiaza de la scopul
monahismului atunci cand un
staret face din ambitiile personale
scopul intregii manastiri. UN alt
fenomen national este ca staretii si
egumenii nu mai stau in manastire.
Sunt aproape tot timpul pe
drumuri, fie cu probleme, fie in
excursii. Nu judecăm. Asta e
problema lor. Dar prin asta nu sunt
oare rupti de viata manastirii? Nu
sunt rupti de viata obste? In
aproape toate manastirile cu viata
de obste staretii si egumenii au
viata de sine. Ei mananca separat.
Ei vin la slujba cand vor. Ei pleaca
din manastire cand vor, unde vor.
Ei merg la spital cand vor s. a. m.
d. Staretii au numai drepturi pe
cand obstea numai obligatii. Exista
oare staret sau egumen care ar
renunta la pozitia lui de staret daca
obstea ar vrea sa puna pe altul?
Cea mai mare frica a unui staret
sau egumen este sa nu fie schimbat
din functie. A doua frica este sa nu
afle mitropolitul ce face el in
realitate. A treia frica sa nu afle
mirenii adevarul despre el. Care
staret din tara asta este cu
adevarat iubit de obstea sa si nu
este vazut ca un ighemon? Tu care
citesti acum poate esti staret sau
egumen, oare cati din obstea ta au
evlavie si respect din inima fata de
tine? Iar daca nici unul din obste
nu are, crezi ca toti sunt rataciti si
singurul normal esti tu pentru
simplul fapt ca esti staret? Marea
masa a calugarilor, talpa
monahismului nu sunt ascultati de
episcopi pentru ca nu au studii,
sunt nespalati etc si daca scot un
cuvant impotriva staretului sau
egumenului la intoarcerea acasa îi
asteapta razbunarea si batjocura.
Lor nu li se face niciodata dreptate
pentru ca ei sunt calugari. Adica
prin simplul fapt ca au depus
juramintele monahale ei
condamnati la suferinta si nu de
putine ori la sclavagism.
Geronimo
(comentatori pe saccsiv)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu